Conditiile in care SNTR a fost vanduta de catre APAPS evidentiaza cat se poate de graitor tragedia in care a ajuns privatizarea in Romania. Pana intr-acolo incat normal ar fi sa fie oprita, pentru ca bilantul a devenit dramatic negativ, si din punct de vedere social si, ce sa mai vorbim, din punct de vedere financiar. Pe fond, ceea ce se contura de mult a ajuns gatuitor. Nefacuta la timp, privatizarea are de acum costuri uriase, toate platite de populatie.

Intreprinderi de stat mai mari sau mai mici, demodate de trecerea timpului si distruse de furturi si devalizari, s-au impovarat in plus cu datorii atat de mari incat numai prin stergeri ale acestora mai pot gasi eventuali cumparatori. Dar, in atatea cazuri, devenite deja majoritare, nici aceste stergeri nu mai sunt suficiente. Investitorii seriosi nu-si iau pe cap poveri si complicatii. Se mai da, doar cand si cand, de tot felul de vargaleti, care vin nu se stie de unde, merg in nu se stie ce directie si care, in peregrinarile lor, sunt gata sa poposeasca un pic prin Romania pentru a trage un tun pe banii si cu concursul statului roman. Mai precis, sub paravanul unor promisiuni de investitii cu Feti-Frumosi si Ilene Cosanziene, acestia se aseaza la supt din ce mai e de supt din intreprinderi intretinute de populatie.

Semnalul net al decrepitudinii procesului l-au dat privatizari gen ARO Campulung si Roman Brasov, care au marcat iesirea trista din istorie, pe usa din dos, si nu cu fruntea sus cum ar fi fost in cazul unei lichidari adevarate, a unor vechi glorii ale industriei romanesti. Privatizarea fara cumparatori este teatrul absurdului! In unele cazuri nu se mai fac privatizari, ci doar aranjamente pe seama banului public. La adapostul unor reglementari, altfel de inteles ca element de atractivitate, privind stergeri de datorii in legatura cu privatizarea, se pot plasa catre clienti politici, l