In 1953, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului, desfasurat la Bucuresti, a fost ridicata, in doar citeva luni, noua cladire situata pe Dealul Cotrocenilor si devenita sediul Operei bucurestene – o institutie care, inca de la infiintare, s-a confruntat, timp de decenii, cu vesnica lipsa a unui spatiu propriu. Prima stagiune in acest edificiu elegant si modern la acea vreme s-a deschis pe 9 ianuarie 1954 cu premiera operei Dama de pica de Ceaikovski, montare ce a ramas si astazi in memoria melomanilor atit prin splendoarea decorurilor, cit si prin distributia exceptionala, alaturind mai toate numele de referinta ale teatrului din acei ani.

Dorind sa marcheze momentul inaugurarii cladirii care, de o jumatate de veac, gazduieste spectacolele de opera si balet sustinute, de-a lungul timpului, de artisti de marca, multi dintre ei intrati in galeria „monstrilor sacri“, directorul Ludovic Spiess (tenor care, la rindul sau, a evoluat cu stralucire pe aceasta scena in roluri de anvergura) a propus publicului o „saptamina festiva“, incluzind spectacole de referinta, care au beneficiat si de prezenta unor oaspeti importanti.

Prima zi din februarie a adus premiera operei Mefistofele de Boito, o productie exceptionala, realizata in urma cu citiva ani la Opera din Iasi, pe care Ludovic Spiess a avut excelenta idee sa o preia in repertoriul Operei Nationale din Bucuresti, adaptata, evident, la posibilitatile scenei mult mai mari, in regia aceleiasi Anda Tabacaru-Hogea si scenografia impresionanta semnata de arh. Catalin Ionescu-Arbore. Spectacolul (care, de altfel, a fost rasplatit, dupa premiera ieseana, cu premiul revistei Actualitatea muzicala) a cucerit si de aceasta data prin grandoarea si eleganta decorului gindit cu predilectie in alb si negru (trimiterea la piesele de sah fiind evidenta, subliniata si de faptul ca Mefistofele joaca sah – simbol