Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR vrea "lista neagra" a restantierilor la plata ratelor bancare

Publicat in Adevarul, miercuri 11 februarie 2004 ·

Aceasta va fi intocmita de Centrala Riscurilor Bancare si, ulterior, pusa la dispozitia bancilor Incepand cu 1 septembrie, Banca Nationala va solicita Centralei Riscurilor Bancare (CRB) sa raporteze "lista neagra" a tuturor datornicilor din sistemul bancar, indiferent de valoarea imprumutului acestora, a declarat, ieri, viceguvernatorul BNR, Mihai Bogza, cu ocazia Conferintelor Piata Financiara organizate de FinMedia. "Vom pune aceasta lista la dispozitia bancilor. Ea va cuprinde toti restantierii din sistem, dar, deocamdata, nu am stabilit detaliile legate de durata pana la care o intarziere la plata unui credit intra in categoria restante si va fi raportata ca atare la Centrala Riscurilor Bancare. E posibil sa fie vorba de cei cu restante mai mari de 30 de zile", a explicat Bogza. Masura BNR extinde rolul CRB, care, pana acum, selecta si monitoriza doar informatiile privind creditele restante cu valoare mai mare de 200 milioane lei. "Am incercat prin aceasta masura sa fortam bancile sa se grabeasca cu infiintarea Biroului de Credit si sa nu se limiteze la furnizarea informatiilor negative, adica a rau-platnicilor", a explicat Bogza. In opinia sa, CRB si Biroul de Credit trebuie sa aiba o utilitate complementara, iar informatiile trimise la cele doua organisme sa nu se suprapuna. "Daca Biroul de Credit va intra repede in functiune si isi va dovedi utilitatea, am putea renunta la obligativitatea raportarii catre CRB a intarzierilor la plata pentru imprumuturile de sub 200 milioane de lei", a precizat viceguvernatorul BNR. Potrivit afirmatiilor sale, tot atunci cand Biroul va deveni operational, BNR ar putea renunta si la masurile mai stricte de creditare impuse incepand cu 1 februarie 2004. Biroul de Credit a trecut, deocamdata, doar de prima etapa: 24 de banci au semnat, la sfarsitul anului trecut, actul constitutiv si statutul societatii Biroul de Credit, constitu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 14 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 25 minute
UAT MUNICIPIUL BRAŞOV aduce la cunostinţă tuturor persoanelor interesate obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 86 /06.03.2025 şi începerea lucrărilor de construire privind terenul situat in judetul Brasov, str. Ioan V Socec nr. 2, identificat cu

Atacul rusesc asupra Sumî este un „semnal” pentru Ucraina și SUA după o întâlnire-cheie, susține un expert

HotNews acum 5 ore
Atacul Rusiei asupra orașul Sumî din duminica Floriilor, în care au murit peste 30 de persoane și au fost răniți mai bine de 115 de oameni, a fost lansat la nici 48 de ore după ce emisarul lui Donald Trump s-a întâlnit cu Vladimir Putin pentru discu

Naționala de handbal feminin a României s-a calificat la Campionatul Mondial 2025!

Ziua Constanta acum 5 ore
Naționala de handbal feminin a României s-a calificat la Campionatul Mondial 2025, după ce a învins echipa Italiei, cu scorul de 31-18 (14-11), duminică seara, la Bistrița, în manșa secundă a play-off-ului. Tricolorele au câștigat și prima manșă, cu

Trei medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de haltere. Mihaela Cambei a stabilit un nou RECORD

Gandul acum 3 ore
Mihaela Cambei, 21 de ani, a câștigat trei medalii de aur și a stabilit două recorduri la Campionatele Europene de Haltere de la Sofia. De asemenea, românca Ioana Miron a adus acasă medalia de bronz, câștigată în prima zi a competiției europene. Mih

USR trece peste decizia BEC care interzice campania pentru Nicușor Dan la prezidențiale și va merge la tribunal

Libertatea acum 4 ore
Liderii USR care au întors armele împotriva șefei Elena Lasconi pentru Nicușor Dan susțin că decizia BEC este un abuz și spun că vor merge la tribunal.

Mesaj Ro-Alert: Urs în orașul Bușteni

Mediafax acum 5 ore
La fața locului se deplasează un echipaj SMURD de la Detașamentul Sinaia. Prezența urșilor în localitățile de pe Valea Prahovei reprezintă o problemă recurentă în ultimii ani. În vara anului trecut, o tânără de 19 ani a fost ucisă de urs pe un drum

Șeful Pentagonului amenință că va lovi puternic Iranul dacă negocierile nucleare eșuează. „Există alte opțiuni”

HotNews acum 6 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a amenințat că Statele Unite ar putea „lovi puternic” Iranul dacă negocierile în dosarul nuclear nu vor reuși, la o zi după discuțiile rare dintre cele două țări menite să împiedice Teheranul să obțină

Reacție în societatea civilă după ironia lui Marcel Ciolacu privind fusta: „Misoginie şi masculinitate fragilă”

HotNews acum 2 ore
Asociația Accept a reacționat la recentele declarații ale premierului Marcel Ciolacu, care a exprimat temerea că va fi „obligat” să porte fustă în eventualitatea în care Nicușor Dan ar ajunge la Cotroceni. „Când o „fustă” devine amenințare națională

Formula 1: Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu al Bahrainului. "A fost un weekend incredibil", spune australianul

News.ro acum 7 ore
Australianul Oscar Piastri (McLaren) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Bahrainului, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Este a doua sa victorie din acest sezon, după cea din China. Australianul a pornit din pole position în Bahr

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 9 ore
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Vremea

București
acum

lun.

6°/19°
mar.

8°/18°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
Iasi
acum

10°
lun.

6°/18°
mar.

8°/18°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°
Constanta
acum

lun.

4°/13°
mar.

7°/11°
mie.

9°/12°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/16°
mar.

8°/12°
mie.

8°/23°
joi

10°/21°
Timisoara
acum

12°
lun.

11°/14°
mar.

10°/19°
mie.

8°/23°
joi

14°/24°