Cinci prieteni, printre care şi autorul, înghesuiţi într-un Topolino, o maşinuţă roşie, ating împreună punctele turistice din Cità di San Marino. Citesc şi văd acel orăşel pitoresc prin ochii unuia dintre cei cinci călători, etnolog, antropolog dar şi scriitor, prin ochii lui, dar şi prin imaginile de la sfârşit care completează cuvintele. Totul este concret, dar tocmai prin această concreteţe pot construi în mintea mea, cât de cât, un San Marino al meu, pe jumătate real (graţie datelor informative din carte), pe jumătate imaginar (graţie pretextelor narative folosite de Andrei Pandrea; trebuie să precizez că nu contest realitatea acestei călătorii, atunci când folosesc sintagma pretext narativ nu mă refer decât la text şi la disponibilităţile lui). Este o călătorie care îşi are contradicţiile şi ciudăţeniile sale, prin faptul că există o uşoară impresie de deformare a timpului, a timpului real, simultan micşorat şi dilatat, având, bineînţeles, în vedere felul în care cei cinci turişti îl organizează, lăsând impresia de grabă în încercarea de a vedea cât mai mult, şi, în acelaşi timp, de relaxare prelungită, de causeries la o masă încărcată cu specialità sammarinese, cu vinurile locale purtând nume vaporoase, Valpolicella rosso, Bardolino rosso, Soave bianco, Lacrima Christi etc. Astfel, inevitabil, gândul m-a dus la Sadoveanu şi la povestirile lui; acelaşi pitoresc, acelaşi interes pentru locuri şi natură, aceeaşi lentoare falsă, aceeaşi tărăgănare vicleană. În ciuda faptului că este vorba despre o călătorie reală în San Marino, cartea Cinci într-un Topolino, îmi creează, printre altele, impresia că am de-a face cu o carte despre San Marino scrisă din cărţi, poate din pricina tuturor datelor informative, geografice, demografice, sociale, politice, care abundă în text, şi a numărului modest de experienţe şi întâmplări trăite personal. Acest lucru este şi un def