Daca ai drum, intr-o seara de marti, pe Bulevardul Magheru si, intamplator sau nu, intri pe usa Teatrului Nottara, vei avea senzatia ca un lucru neobisnuit se intampla. Odata ce pui piciorul in sala Daca ai drum, intr-o seara de marti, pe Bulevardul Magheru si, intamplator sau nu, intri pe usa Teatrului Nottara, vei avea senzatia ca un lucru neobisnuit se intampla. Odata ce pui piciorul in sala George Constantin, e ca si cum ai fi trecut printr-un soi de "poarta galactica", precum acelea din filmele SF. Fiindca afara e (inca) iarna, iar inauntru se simte un parfum ca de pomi infloriti. Strada e spoita cu zgomot si cu nepasare, in sala pluteste umbra diafana a unei muze. Nu sunt inchipuiri, totul porneste de la fuga unor degete pe cateva corzi si de la un glas de care ti-era dor. Ducu Bertzi nu populeaza prea des afisele care anunta concerte, nici nu se inghesuie pe la diverse emisiuni televizate. Din cand in cand, ceva il "mana in lupta" si il aduce langa prietenii din public. Se asaza in fata lor si de acolo porneste hoinareala printre versuri si acorduri, printre sentimente. Marti seara a inceput o poveste frumoasa, care a facut uitate toate cate ti se intampla in viata de dincolo de acea incapere. Labis, Esenin, George Tarnea s-au numit magicienii care au inlesnit vraja. Iar Ducu Bertzi, Marius Batu si Mihai Nenita, spiridusii - cand veseli, cand melancolici, cand timizi, cand dezlantuiti. O combinatie fermecatoare, care a smuls suspine, a pus spectatorii la treaba (cei din sala au cantat de la inceput la sfarsit alaturi de cei de pe scena) si a creat o legatura fantastica intre ei. Ducu Bertzi era, parca, putin trist, la inceputul serii. Parca putin ingandurat. Poate doar emotionat. (Artistilor adevarati li se intampla asta la fiecare spectacol...) Oricum, pana la finalul recitalului, si el, si cei care l-au ascultat s-au inseninat. Daca aveti nevoie de o astfel