Mars extremist
BUDAPESTA - Circa 800 de membri si simpatizanti ai Asociatiei Singe si Onoare, o grupare maghiara de extrema dreapta, au participat simbata la o ceremonie de comemorare a asedierii Budapestei, una dintre ultimele lupte purtate in cel de-al doilea razboi mondial pe teritoriul Ungariei. Vorbitorii au adus un omagiu trupelor ungare si germane, care au rezistat in fata trupelor sovietice timp de peste trei luni, si au comparat dominatia sovietica cu actuala extindere a UE, organizatie pe care au descris-o drept ?antinationala?.
Rapusi de zmeie
LAHORE - Sapte persoane au murit si alte 80 au fost ranite in timpul unui festival traditional de inaltare a zmeielor din orasul pakistanez Lahore, majoritatea fiind victimele accidentelor de masina, caderilor de pe acoperis sau busculadelor. Printre morti se numara o fetita de 6 ani care, aflata pe strada cu mama ei, a fost lovita la git de o coarda metalica folosita in mod ilegal pentru inaltarea unui zmeu.
Acolitul lui Whisky-man, arestat la granita
Un roman dat in urmarire pentru implicarea intr-o serie de jafuri armate comise in Ungaria, impreuna cu celebrul spargator de banci Attila Ambrus (cunoscut drept Whisky-man), a fost retinut, vineri, la granita romano-ungara, transmite MTI. Karoly Antal fusese condamnat in lipsa la doi ani si jumatate de inchisoare. El a fost depistat la granita ungara, la bordul unui microbuz, avind asupra sa un pasaport romanesc valabil. In perioada 1993-1999, asistat de Antal, Ambrus a furat in jur de 200 de milioane de forinti (peste 700.000 de euro) din banci, oficii postale, agentii de turism si cooperative de credit, fiind condamnat la 17 ani inchisoare. (M.F.)
Mars extremist
BUDAPESTA - Circa 800 de membri si simpatizanti ai Asociatiei Singe si Onoare, o grupare maghiara de extrema dreapta, a