Un adolescent a fost transportat la spitalul iesean "Sf. Maria", in coma alcoolica. Ieri dimineata, Ciprian N., in varsta de 16 ani, in loc sa mearga la orele de practica, a intrat, impreuna cu alti doi colegi, in primul bar pe care l-au intalnit in cale. Elevul, care invata la Grupul Scolar Tehnoton, a fost adus la spital de cei doi colegi de pahar, care erau in stare euforica, datorita consumului de alcool. Baietii au declarat medicilor ca au baut doar doi litri de vin si, la un moment dat, lui Ciprian i s-a facut foarte rau. Colegii acestuia au chemat ambulanta, pentru a-l transporta la spital. Conform celor declarate de medici, elevul era intr-o coma alcoolica de gradul I-II. Medicii pediatri sunt obisnuiti cu astfel de cazuri. In urma cu cateva luni, mai multi elevi au fost transportati la Spitalul "Sf. Maria", dupa ce au consumat alcool in exces.
(M.O.)