- Editorial - nr. 32 / 17 Februarie, 2004 Sincer sa fiu, pe mine unul amenintarea olandezului Aarie Oostlander, deputat in Parlamentul European, care a cerut suspendarea negocierilor UE cu Romania, si mania lui manifestata prin pumnul ridicat a amenintare nu m-au speriat, nu m-au ingrijorat, nu mi-au produs dureri de cap. Doar putin m-au deranjat. M-au deranjat insolenta si nerusinarea gestului in sine, venind din partea unuia care se crede si "crestin", si "democrat" pe deasupra. A surprins si acuza grava, sententioasa, care a urmat, a baronesei Emma Nicholson, raportorul UE pentru Romania in Parlamentul Europei. Problema adoptiilor internationale, care a facut atata valva, are si ea scenariile ei nedisociate de contextul mai larg in care se deruleaza unele porniri si atacuri impotriva tarii noastre. N-am fost, nu sunt si (cred) nu voi fi vreodata, pentru ca nu este cazul, avocatul premierului Adrian Nastase, nici al Guvernului actual. Statutul meu de gazetar imi impune o necesara echidistanta. Dar unele lucruri consider ca trebuie spuse raspicat, cu ceva mai mult curaj, atat de mass-media, cat si de analistii si politicienii romani. Pe multi romani, buni cunoscatori ai unei realitati cotidiene, i-a derutat schimbarea brusca de macaz si "intoarcerea" parerii si a pozitiei baronesei Emma Nicholson, asupra adoptiei internationale a copiilor din Romania. Ispitita de obscure afinitati cu "olandezul zburator", raportorul pentru Romania o da cu totul la intors, repudiindu-si opiniile anterioare. De ce? Cum se face, oare, ca demersurile romanesti nu se mai potrivesc cu gusturile si asteptarile maharilor de pe la Consiliul Europei si UE, ca tot ce nu corespunde "coerentei" gandirii lor se afla intr-un edificator contrast cu libertatea de optiune nationala a romanilor? Surprinsa de "nepriceperea" noastra de a ne gestiona singuri problemele, ea se simte datoare, ca raporto