- Social - nr. 32 / 17 Februarie, 2004 Un articol publicat de un ziar britanic povestea despre aventura unui respectabil pensionar care a pornit o cruciada proprie, initiind un sir de discutii cu copiii de 11, 12 ani, despre ororile lagarului de concentrare unde fusese inchis in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Initiativa fusese inscrisa intr-un program scolar menit sa introduca elevilor razboiul si atrocitatile sale. Articolul includea o mica parte din dialogul infiripat intre respectivul domn si copii. Intrebarile copiilor au reflectat, in inocenta lor, imposibilitatea de a-si imagina ce a insemnat lagarul de concentrare pentru copii ca ei, a caror viata a fost marcata de acea experienta. Un baietel a intrebat ce sucuri si dulciuri mancau ei in lagar, iar una dintre fetite daca si-a putut lua cu el animalul preferat. Ma gandeam la inocenta acelor copii, insa in acelasi timp, si la posibilitatea mea de a intelege acea experienta a lagarului de concentrare. Cu ce pot eu compara viata in lagar, unde ma pot situa la nivelul intelegerii conceptului de foame, de frica, de neputinta, de moarte? Acestea traite la nivelul maxim de copii, femei, batrani… Am vazut un numar insemnat de filme, documentare, am citit carti, am stat de vorba cu persoane care au fost in lagar. Toate acestea m-au ajutat in mica masura… imaginatia refuza sa lucreze cu astfel de concepte. Am asistat zilele trecute la rememorarea unei zile sau, mai bine zis, la lipsa acesteia. O initiativa europeana a inclus in calendarul comemorarilor o zi ce sarbatoreste eliberarea lagarului de concentrare Auschwitz. Conformandu-se, in acel spirit familiar deja, tarile foste comuniste au adoptat ziua respectiva si au inclus-o in calendarul zilelor comemorative. Cel putin la nivel de discurs au considerat misiunea lor incheiata, o alta cerinta bifata cu succes de pe lista viitoarei integrari. Si iata c