Mulţumesc lui dumnezeu (sic!) pentru trei lucruri: că sînt o româncă nenorocită pentru că, de aici, de la marginea Europei (in)diferenţa şi repetiţia mea au forţă, că sînt bolnavă şi nu sănătoasă pentru că numai astfel am reuşit să cunosc sentimentul integrităţii mele corporale şi că aparţin sexului slab şi nu puternic pentru a putea să fiu motivată să lupt”, scrie Angela Marinescu la pagina 218 a cărţii sale de însemnări autobiografice, Jurnal scris în a treia parte a zilei. Luate în sens invers, potrivit ponderii lor în viaţa autoarei, aceste trei elemente definesc personalitatea artistică a laureatei din acest an a Premiului „Mihai Eminescu” şi constituie nucleul în jurul căruia gravitează obsesiv notaţiile din acest fals jurnal. În aceste condiţii cartea se transformă într-un, pe alocuri, dramatic document existenţial, iar devoratorii de picanterii din lumea literară vor fi destul de dezamăgiţi după lectura ei. Chiar dacă nu sînt cu totul absente, referirile la viaţa literară şi personajele care o populează nu ocupă o pondere deosebită în economia cărţii.

Scrisul Angelei Marinescu (în multe momente notaţiile acestui jurnal sînt un apendice al poeziei autoarei) se naşte din frustrare şi din revolta împotriva a ceea ce scriitoarea resimte a fi un destin marginal. Conştientizarea exacerbată a unei presupuse condiţii inferioare a femeii în lumea contemporană, un soi de deficit existenţial generat de boală, accentuat o dată cu înaintarea în vîrstă şi permanenta raportare la descendenţa dintr-o familie aristocratică din Transilvania, în care cultul luptei pentru emanciparea românilor nu s-a stins, reprezintă cele trei elemente definitorii ale existenţei Angelei Marinescu. Conştientizarea obsedantă a acestor elemente constitutive ale personalităţii sale reprezintă punctele de pornire ale întregii sale creaţii. Toate celelalte teme (dragostea, singurăta