Protagonistul celei mai misterioase sinucideri din literatura română, Anghelache M. din Inspecţiune de I. L. Caragiale, este „mânuitor de bani publici într-o mare administraţie” şi are printre colegii de breaslă reputaţia de a fi „dintre toţi cel mai competent în materie” – apreciere împărtăşită şi de mai marii săi pe linie ierarhică. „În vârstă de 40-45 de ani” (...) „e flăcău, stă cu soră-sa şi cu mama lor, în Dobroteasa”. Comportamental, se prezintă ca „un tip de urbanitate”, chiar dacă, periodic, mai încurcă traseul prin oarece localuri de noapte „după cunoscutu-i obicei la luarea lefii”.

Cam atâta ştim despre omul care, în debutul nuvelei, se află împreună cu „mai mulţi prieteni” – amploiaţi în administraţie – „la masa lor obicinuită într-o berărie”, unde „stau de vorbă (...) despre chestiunile la ordinea zilei”, cea mai incitantă dintre ele vizând „nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat până mai zilele trecute ca un funcţionar model, ca om de o probitate mai presus de orice bănuială, şi care fuge din ţară lăsând în casa publică o foarte însemnată lipsă de bani”. Surprinzător, Anghelache îl apără cu vehemenţă, considerându-l „victimă a neglijenţii altora” şi argumentând că „omul nu se nenorocea” dacă, la o eventuală verificare efectuată în faza iniţială, când un inspector „i-ar fi făcut casa” şi „ar fi găsit lipsă mai nimic”, acesta l-ar fi somat pedagogic: „altădată socoteşte mai bine”.

Dialogul dintre cei patru camarazi, cu detaliile privitoare la mărimea sumelor vehiculate de „foarte enervatul” casier („Sute de mii, boule!... Milioane, neghiobule!”) şi la timpul impardonabil de lung de când nimeni nu i-a verificat casa („De acum unsprezece ani, de când am luat-o în primire...” ), urmat de ieşirea violentă la auzul vorbelor „corect” şi „cinstit” („ – Corect! De unde ştiu dumnealor că sunt corect?... Canaliile!” şi, respe