La inceputul dezbaterilor asupra raportului Parlamentului European cu privire la progresele Romaniei, Emma Nicholson a prezentat forma de compromis a amendamentului la paragraful 19, care, initial, se referea la suspendarea negocierilor cu Romania.
Este vorba de reorientarea programului de negocieri cu Romania, iar aceasta ar presupune ca negocierile din partea Comisiei Europene sa fie indreptate prioritar spre faurirea unui stat de drept, reforma in justitie si eradicarea coruptiei.
Emma Nicholson si-a motivat aceasta solutie de compromis spunind ca atunci cind vrei sa transmiti un mesaj puternic acesta trebuie sustinut de majoritatea parlamentarilor europeni.
?Nu este dificil sa treci amendamente foarte dure cu o mica majoritate dar aceasta nu? ar fi cu adevarat vointa Parlamentului?, a? spus Emma Nicholson. Reprezentantul grupului socialist, Michael Kashman, a lasat sa se inteleaga ca grupul sau va sustine aceasta formula iar Enrico Pasquarelli din partea Comisiei Europene a salutat si el aceasta formula de compromis. Mai multi europarlamentari italieni au atacat abordarea ideologica a acestor amendamente si a modului in care se inecearca modificarea raportului privind progresele Romaniei.
Europarlamentarii socialisti au anuntat ca nu vor sustine amendamentul care cerea Europolului sa lanseze o investigatie privind presupuse legaturi ale autoritatilor romane cu crima organizata in domeniul traficului de fiinte umane. La dezbateri a asistat negociatorul-sef al Romaniei, Vasile Puscas, care era destul de optrimist inaintea dezbaterilor.
El a spus ca premierul Nastase a raspuns punctual, intr-o scrisoare, tuturor problemelor ridicate de europarlamentari.
Guvernul a renuntat la emisari
Ministrul afacerilor externe, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca spera ca membrii Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului E