Deocamdata, liderii UDMR nu stiu daca vor mai incheia, si anul acesta, un protocol de colaborare cu partidul de guvernamant. Presedintele Marko Bela spune ca, deocamdata, cele doua parti nu reusesc sa Deocamdata, liderii UDMR nu stiu daca vor mai incheia, si anul acesta, un protocol de colaborare cu partidul de guvernamant. Presedintele Marko Bela spune ca, deocamdata, cele doua parti nu reusesc sa se puna de acord asupra formei pe care ar putea-o capata intelegerea. Daca udemeristii prefera un protocol scris, in cuprinsul caruia sa figureze obiective precise si mijloace practice de realizare a acestora, marimile PSD, ar inclina catre varianta unei declaratii de principii. "Trebuie sa colaboram, intr-un fel, cu partidul de guvernamant. Fiind un an electoral, este in interesul tuturor, inclusiv al UDMR, sa se asigure o stabilitate politica", explica Marko Bela, amintind de cerintele formatiunii minoritare, inca nerezolvate de partenerii din PSD: universitatea de stat in limba maghiara si amplasarea grupului statuar al generalilor unguri pasoptisti, de la Arad. Liderul UDMR spune ca negociatorii celor doua parti se vor intalni, cel mai probabil saptamana viitoare, dupa intrunirea de sambata, de la Targu Mures, a Consiliului Reprezentantilor Uniunii. Pesedistii nu se grabesc sa dea curs pretentiilor UDMR tocmai in anul electoral, intrucat risca sa piarda destul de mult din intentiile de vot ale alegatorilor.