In vara lui 2002, Biblioteca Nationala era anuntata ca intr-o luna si jumatate trebuie sa elibereze depozitele din sediul aflat in constructie, pe bulevardul Unirii. Aparuse o Ordonanta Guvernamentala In vara lui 2002, Biblioteca Nationala era anuntata ca intr-o luna si jumatate trebuie sa elibereze depozitele din sediul aflat in constructie, pe bulevardul Unirii. Aparuse o Ordonanta Guvernamentala menita sa materializeze visul din noaptea anterioara al primului-ministru, caruia i se nazarise ca e in pericol in caz de cutremur si trebuie sa se mute. Asa ca Biblioteca era azvarlita in strada, cu bocceluta pe umar, ca o slujnica. In "bocceluta" se afla si zestrea ei prapadita - 3 milioane de volume mutate in 1990 prin efortul intregului personal, cu ajutorul soldatilor, din hrubele cladirii Parlamentului in ceea ce toata lumea spera sa devina curand noul sediu al Bibliotecii. Aceiasi angajati ai Bibliotecii, cu totii o mana de oameni, au reusit, din fericire, ajutati de presa, sa destepte constiinta adormita a unei societati care, de cele mai multe ori, nu stie sa se apere de virusul puterii. Transmis de la un guvern la altul, acesta se manifesta, printre altele, si prin dispretul suveran fata de suferintele si neputintele unor institutii culturale dependente prin lege de stat, si prin preocuparea constanta de a ascunde amanuntele neplacute precum gunoiul sub covoare. Scapata in 2002 de toanele Guvernului, Biblioteca a ramas a nimanui. In 2003 nici nu a fost trecuta in bugetul Ministerului Culturii si Cultelor (al carui cap n-a ridicat glasul, de teama sa nu-si supere seful de cabinet), iar pentru anul in curs a primit o suma mai mica decat cea destinata unui proaspat inventat Festival al Artelor, menit probabil sa tina locul, in an electoral, trecutei Cantari a Romaniei si sa exprime armonia oamenilor de la orase si sate. Intre timp, Rezerva Nationala de Carte zace