Pare greu de crezut: credinciosii ortodocsi din Romania se chinuiesc de peste 125 de ani sa-si construiasca o catedrala in Bucuresti. In tot acest rastimp, Biserica si cei pe care ii pastoreste s-au Pare greu de crezut: credinciosii ortodocsi din Romania se chinuiesc de peste 125 de ani sa-si construiasca o catedrala in Bucuresti. In tot acest rastimp, Biserica si cei pe care ii pastoreste s-au lovit de incompetenta autoritatilor si de certurile dintre politicieni, care au subminat concretizarea vointei populare. In 1878, anul dobandirii independentei de stat a Romaniei, in Capitala existau circa 100 de biserici, nici una suficient de incapatoare si reprezentativa. Asa a fost lansata ideea construirii unei catedrale, intru cinstirea eroilor care s-au jertfit pentru credinta si unitatea neamului, pentru independenta. Propunerea ierarhilor, adresata autoritatilor vremii, a fost reluata in 1885, cand a fost recunoscuta Autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane. Au inceput discutii interminabile privind amplasarea sfantului lacas (s-au propus si respins zeci de locatii), adoptarea unei decizii concrete fiind amanata cateva decenii.

Prima locatie - Parcul Carol

Dupa intregirea tarii, infaptuita in 1918, regele Ferdinand sustine necesitatea construirii unei Catedrale a Mantuirii Neamului. Iarasi insa, proiectul nu avanseaza deloc pana la infiintarea Patriarhiei Romane, in 1925. Primul Patriarh, Miron Cristea, a cerut initial ca locul de amplasare al catedralei sa fie Parcul Carol. Pana la urma insa, din cauza criticilor aparute in presa, a fost preferata Piata Bibescu Voda (Piata Unirii de astazi), locul fiind marcat cu o troita, pe 11 mai 1929. Amplasamentul a fost stabilit, dar nu s-au gasit fondurile necesare pentru demararea lucrarilor. A venit al doilea razboi mondial si, dupa razboi, comunismul. Abia in septembrie 1995 s-a constituit Comisia consultativa