Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul va deveni prim-ministru la nivelul judetului

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 21 februarie 2004 ·

Exista un proiect de lege potrivit caruia prefectul ar urma sa fie functionar de cariera, dar si sef al politiei judetene. Se incearca o combinare a modelelor administrative francez si italian. Importanta Prefecturii va creste. In citeva luni, prefectul va fi imaginea premierului in teritoriu. Conform unui proiect de lege aflat pe masa Guvernului, atributiile prefectului ar urma sa fie extinse, ca si pirghiile de decizie puse la dispozitia sa. Prefectul va fi functionar de cariera, va conduce politia judetului, iar toti sefii serviciilor decentralizate vor trebui sa stea drepti in fata prefectului. Altfel spus, acesta va deveni un fel de prim-ministru la nivel de judet. "Din diferite discutii pe care le-am avut in ultima perioada, am inteles ca se incearca o imbinare a modelelor administrative francez si italian. De aceea, probabil, s-a intirziat clarificarea atributiilor pe care prefectii le au in judete. Se pare ca, prin noua lege, atributiile prefectului vor fi mult mai concrete si se vor canaliza pe ceea ce inseamna respectarea legii - cu posibilitatea de a se interveni la capitolele referitoare la ordine, siguranta, control si verificare. In timp, in subordinea directa a prefectului vor intra Politia, Garda Financiara, precum si tot ce inseamna institutie de control la nivelul judetului", a declarat Ioan Munteanu, prefectul judetului Neamt. Pina acum, subordonarea fata de prefect era una formala, sefii directiilor descentralizate raspunzind doar in fata ministrului de resort. Conform proiectul de lege la care se lucreaza, prefectul nu va mai fi numit de Ministerul Administratiei si Internelor, ci va fi functionar de cariera. Astfel, el nu va fi afectat de schimbarea Guvernului, putind aplica o politica coerenta de dezvoltare a judetului, indiferent cine s-ar afla la putere. Daca pina acum Prefectura a functionat doar ca o anexa a Consiliului Judetean, situatia s

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 4 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

Donald Trump amână aplicarea taxelor pentru 90 de zile. China nu se bucură de această „îngăduință”

Adevarul acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 9 aprilie, o pauză de 90 de zile cu privire la aplicarea noilor tarife cu care a zguduit piețele lumii. Excepție de la această „îngăduință” face China, căreia îi mărește taxele la 125%.

Nicușor Dan, despre sprijinul anunțat de USR: „Nu am avut nicio implicare/ Este o decizie corectă”

HotNews acum 44 minute
Nicușor Dan a afirmat, la Antena 3, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea primarului Capitalei. Însă acesta a spus că decizia este „una corectă”, miza fiind

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 3 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 4 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Preşedinta Elveţiei a discutat despre tarifele comerciale cu Donald Trump şi speră într-o soluţie rapidă

News.ro acum o ora
Preşedinta Elveţiei, Karin Keller-Sutter, a declarat miercuri că a purtat o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump pe tema relaţiilor comerciale şi şi-a exprimat speranţa că cele două ţări vor ajunge în curând la un acord, în co

Bolojan vrea reformarea serviciilor secrete: cred ca anul trecut era loc de mai bine

BusinessMagazin acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, militează pentru o reformă a serviciilor secrete. Cred ca anul trecut era loc de mai bine, a spus Bolojan referindu-se la activitatea serviciilor româneşti înainte de alegerile anulate.

Wall Street urcă puternic după ce Trump anunţă o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor, cu excepţia Chinei

News.ro acum o ora
Principalii indici bursieri americani au înregistrat creşteri semnificative miercuri, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor comerciale, cu efect imediat. Măsura vizează atât tarifele reciproce, cât

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 3 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°