Muzicantii de aur ai Bucurestiului. Andrei Mihalache . "Suntem din buturuga. Tata era la a patra generatie de lautari". Intr-o lume in care mitocania si vulgaritatea acapareaza toate nivelurile sociale, incepand parca de la varf, eleganta vechilor lautari e o lectie de demnitate si de bun-gust. "Taica-m...

Muzicantii de aur ai Bucurestiului

Andrei Mihalache

"Suntem din buturuga. Tata era la a patra generatie de lautari"

Intr-o lume in care mitocania si vulgaritatea acapareaza toate nivelurile sociale, incepand parca de la varf, eleganta vechilor lautari e o lectie de demnitate si de bun-gust

"Taica-miu, Iancu Ciupitu, isi bea in fiecare dimineata cafeaua cu papionu la gat, sa nu ma mai ridic de pe scaunu asta daca te mint! Veneau la noi in casa invatatorul satului - Micsunesti, aicea langa Snagov -, primarul si cu popa. Intrau in "camera de muzica", un fel de sufragerie plina cu instrumente, tambal, cobza, contrabas, viori, unde studia tata, se asezau la masa, mama le aducea cafeaua si ei vorbeau lucruri serioase, ce stiu eu, ca noi, copiii, nu prea aveam voie acolo. Tata era de departe cel mai elegant, era un model pentru toti, purta la intalnirile astea de dimineata pantaloni la varga daia englezesti, haina neagra cu o vesta de matase si camasa alba, care sa se potriveasca cu papionul. Vorbea intotdeauna cu "domnule", nu l-am auzit o data spunand "tovarase", iar oamenii il strigau numai cu cuvinte de rasfat: "mai, Iencutule!", "mai, Ienculica!". Il iubeau si-l respectau, nu numai pentru ca era elegant si era un mare lautar, ci pentru ca era si un om citit, cat era el de la tara, cu mainile crapate. Avea o biblioteca mare de tot si in timpul lui liber, cand nu studia, asta facea, citea romane, n-am citit eu jumate din cat a citit la viata lui."

Telefonul mobil de pe masa zbarnaie prelung o melodie lautareasca vioaie.