Casuta din povesti. Povestea pe care am sa v-o spun acum este una adevarata si are un sfarsit fericit. Pe o strada linistita din Cluj, la numarul 34, este o casuta ca-n povesti. Nu e mare si are un acoperis tuguiat, care se incheie cu un turnulet, in geamul caruia soarele se desteapta in fiecare dimi...

Casuta din povesti

Povestea pe care am sa v-o spun acum este una adevarata si are un sfarsit fericit. Pe o strada linistita din Cluj, la numarul 34, este o casuta ca-n povesti. Nu e mare si are un acoperis tuguiat, care se incheie cu un turnulet, in geamul caruia soarele se desteapta in fiecare dimineata. Curtea e pe masura casutei, adica atat cat trebuie ca sa fii fericit: incap in ea vreo doua straturi de flori, un petic de iarba, doua, trei lalele, si-ntr-un colt, o tufa mare de usturoi salbatic, care miroase ascutit, atunci cand razele soarelui scapa prin frunzele de vie si lumineaza coltul acela. Mai poti sa vezi acolo, daca esti mai curios, o bancuta de lemn innegrit, un ghiveci mare cu trifoi si un avion de lemn pus in varful unui bat, cu o elice mare, care se invarte dupa cum bate vantul. Dar nici vantul nu bate prea tare in curtea de pe strada linistita. Acolo toate se intampla cu mult dichis si cu multa randuiala si nimeni altul decat Venczel-bacsi, stapanul casutei, nu stie mai bine cate minuni incap intr-o curte atat de mica.

In fiecare dimineata, la prima ora, Venczel-bacsi face in liniste cativa pasi pana la capatul gradinii, coboara cele doua trepte de piatra si ajunge langa gardul care duce in curtea vecinului Ion. Acolo, langa gard, este magazia de unelte, pe care Venczel-bacsi le inspecteaza, ca si cum le-ar saluta, chiar daca n-are trebuinta de ele. Apoi se intoarce catre peticul de iarba si se apleaca. Ridica vasul pisicilor si le pune mancare si acestea sar bucuroase, incovoindu-si coada pe langa picioarele lui, mai, ma