„Caracter constructiv“, „un vot de incredere“, „o nota pozitiva si incurajatoare“. Acestea sint frazele care, in traducerea autoritatilor romane (Vasile Puscas, negociatorul-sef cu Uniunea Europeana, Alexandru Farcas, ministrul Integrarii, respectiv Ion Iliescu, presedintele Romaniei), ar reprezenta echivalenta romaneasca a amendamentelor la proiectul de raport, votate vineri dimineata, in unanimitate, de Comisia de politica externa a Parlamentului European. Daca nu ar fi decit revoltatoarea imprecizie cu care se face traducerea acestui raport – si autoritatile romane nu sint la prima situatie de acest gen, daca este sa amintim numai situatia raportului de tara prezentat in luna noiembrie a acestui an –, lucrurile ar sta inca satisfacator. Ar fi, cu alte cuvinte, „numai“ inca o manifestare a incredibilei politici a strutului, duse de guvernarea PSD de-a lungul acestui mandat, care consta, cel putin in coordonata ei europeana, in ignorarea unora dintre avertismentele venite, pe diverse cai, de la institutiile UE. Raportul de tara a fost un bun exemplu de lectura voit inexacta – ca sa nu spunem inversa – a unor fraze care, de altfel, nu prezentau nici o provocare hermeneutica, pentru ca insemnau exact ceea ce spuneau negru pe alb.
Gravitatea extrema a situatiei intervenite vineri e insa mult mai mult decit o simpla joaca de-a lectura, facuta, cu mult prost-gust, inca o data, de guvernarea PSD. Ea reprezinta negarea, incredibila, a unei realitati care sarea in ochi si fara amendamentele Emmei Nicholson. Realitatea – in cuvinte putine si dure: absenta statului de drept in Romania – face de mult obiectul demonstratiilor de tot felul ale comentatorilor vietii politice romanesti. Constatarea absentei statului de drept risca sa devina un truism. De data aceasta, truismul a fost votat ca amendament la un proiect de raport care urmeaza sa fie prezentat si dezbatut