Avocatul diavolului. Marian Popa in dialog cu Marius Tupan
Fundatia Luceafarul, Bucuresti,
2003, 372 p.
As vrea sa-mi incep aceste insemnari despre cartea Avocatul diavolului. Marian Popa in dialog cu Marius Tupan pornind de la un citat extras chiar din volumul in discutie: „Dupa parerea mea, cele mai odioase fiinte au fost si vor continua sa fie nu primitivii, fanaticii, incultii, ci cei cultivati si inteligenti, care pot face mai mult rau ca toti ceilalti, pentru ca stiu ce fac si fac mai eficient decit cealalta categorie“. Marian Popa nu este nici incult, nici fanatic, nici primitiv, ci un scriitor hiperinteligent, doldora de informatii si lecturi, o impresionanta enciclopedie de citate si ilustratii senzationale din uimitor de multe domenii.
Toate acestea au, insa, o fisura catastrofala: in viziunea lui Marian Popa, valorile sint rasturnate, o patologica inversiune morala ii submineaza ravasitor aproape toate paginile. Afirmatii sclipitoare, observatii de-o inteligenta de invidiat, impecabile intuitii vizionare, admirabile sinteze portretistice, numeroase evaluari axiologice ar putea functiona autonom, ca salvate dintr-un naufragiu, daca nu ar fi legate iremediabil de tesutul tumoral al intregului. Marian Popa ar fi avut un statut invidiabil in cultura romana daca undeva, cine stie in ce strat al destinului sau, poate in copilarie, poate mai tirziu, nu s-ar fi intimplat leziunea: celula supresoare a unui anticorp al sau ideatic a cedat si, prin aceasta fisura, virusul fatal i-a pus stapinire pe baza informationala, generatoare de sens, proliferind in continuare tesuturi infestate, cu o fantastica vitalitate negativa, pina la metastazierea si pervertirea la inversiune mortala a intregului sau corpus sintactic de litere si cuvinte.
E greu de presupus ca, in starea in care se afla, constiinta pervertita numi
