Despre influenţele pe care le va fi avut opera lui Dostoievski asupra prozei noastre moderne şi contemporane s-a scris mult, s-a „glosat” încă mai mult, studiile temeinice fiind destul de puţine la număr. Specialiştii din domeniu care să aibă acces la subtilităţile limbii literare ruse sînt, în fond, cîţiva. Unul dintre ei, creator de şcoală în comparatistică, este, fără îndoială, Elena Loghinovski: Istoria literaturii ruse din secolul al XIX-lea (1968), Poema Lermontova „Demon” (1977), De la Demon la Luceafăr (1979), Eminescu în limba lui Puşkin (1987), Eminescu universal. Spaţiul culturii ruse (2000), Puşkin şi problemele existenţei în memoria literaturii (2000), Puşkin universal. Studii (2003) şi, acum în urmă, Dostoievski şi romanul românesc (Editura F.C. Est-Vest, 2003) sînt cărţi importante pentru analiza structurilor literare ale unui spaţiu (Est-Vest, nu-i aşa?) insuficient de bine explorat. Legăturile lui Eminescu cu Lermontov şi Puşkin ori cele ale romanului românesc interbelic şi contemporan cu Dostoievski reprezintă zone de cercetare foarte interesante, cu rezultate spectaculoase atunci cînd abordarea este, ca în acest caz, deplin profesionistă. Oricum, după Dostoievski în conştiinţa literară românească a lui Dinu Pillat, carte puţin comentată în anul apariţiei ei (1976), Dostoievski şi romanul românesc constituie cel mai important studiu sistematic al problemei; Elena Loghinovski descoperă, inventariază şi analizează structuri, teme, motive, tipologii, poetici, asumîndu-şi un comparatism modern, mai puţin sensibil la „sursologia” de tip G. Bogdan-Duică, foarte atent cu circulaţia acelor structuri, teme şi motive în culturile din această parte de lume. Iată chiar prima pagină a cărţii, unde autoarea îşi dezvăluie proiectul cît se poate de explicit: „Putem să declarăm răspicat: «romanul dostoievskian» nu există în realitate. Nu sînt dostoievskiene, în