Christian Haller s-a născut la 28 februarie 1943 la Brugg, Aargau. Absolvent al Facultăţii de Zoologie la Universitatea Basel. Vreme de opt ani conduce departamentul de studii sociale la Institutul Gottlieb Duttweiler din Zürich. Desfăşoară o susţinută activitate jurnalistică la Aargauer Zeitung. A publicat romanele Strandgut, Der Brief ans Meer, povestiri, piese de teatru, poezie etc. Trăieşte la Laufenburg, Elveţia.
Romanul Muzica înghiţită reînvie în paginile sale o lume demult apusă, acea lume elegantă, cultivată, care i-a adus Bucureştiului renumele de „micul Paris“. Autorul pătrunde cu fineţe în cele mai intime detalii ale acelui stil de viaţă, surprinzîndu-ne prin tonul emoţionat şi emoţionant cu care descrie o stradă, un cartier, vechiul Atheneé Palace, atmosfera unui interior, discuţiile legate de politica vremii, rapacitatea cu care istoria înghite destine umane, dramele interioare, avînd însă permanent în vizor şi elementele exterioare care ţin de moda acelor ani, vestimentaţie, limbaj, preferinţe culinare. Ideea cărţii este cu totul neobişnuită. Ea a apărut din dorinţa autorului de a restitui bătrînei lui mame bolnave de Alzheimer amintirea ei cea mai scumpă – cei cinsprezece ani de copilărie şi adolescenţă, petrecuţi în Bucureştiul interbelic. Autorul a scris această carte de maxim interes pentru cititorul român în urma celor cinci călătorii făcute, după 1990, la Bucureşti. O pagină de istorie vie, în care Bucureştiul trăieşte mai multe vieţi palpitante impunîndu-se astfel cititorului ca un personaj principal pe care nu poţi să nu-l îndrăgeşti.
Romanul este în curs de apariţie, în colecţia „Biblioteca Polirom“ coordonată de Denisa Comănescu.
Sfântul Gheorghe/ Lipscani: acesta este punctul central, din care se poate călători de la noi, cu tramvaiul, spre cele mai circulate pieţe.“ – Aşa scria tata-mare, la data