Cele patru volume ale Dicţionarului analitic de opere literare româneşti* coordonat de Ion Pop, acoperă, prin cele 823 de titluri selectate, toate epocile, de la începuturi până azi. Ceea ce e interesant şi atractiv priveşte receptivitatea faţă de imediata actualitate. Cele mai recente volume introduse sunt romanele Voinţa de putere de Nicolae Breban, Maramureş de Dumitru Ţepeneag, Coborârea de pe cruce de Florina Ilis (toate trei apărute în 2001), volumul de poezii Şocul oxigenului de Ion Mircea (apărut în 2002) şi Jurnalul suedez de Gabriela Melinescu (I, 2000, II, 2002, cu o trimitere şi la volumul III, aflat în pregătire şi din care s-au publicat numai fragmente în presă). Cei mai tineri scriitori cărora li s-a reţinut un titlu sunt: Cristian Popescu (Arta Popescu, 1994), Adrian Oţoiu (romanul de debut Coaja lucrurilor..., 1994), Vlad Zografi (piesa de teatru Petru sau petele în soare, 1996), Simona Popescu (Exuvii, l997), Ruxandra Cesereanu (Oceanul schizoidian, 1998), Ioan S. Pop (Podul, 2000). Bineînţeles că din anii ´90 sunt selectate şi alte opere ale unor scriitori de alte vârste. Toate acestea sunt indicii semnificative despre atitudinea critică faţă de epoca postdecembristă şi calitatea filtrului prin care a trecut-o dicţionarul. Pentru perioada din 1990 încoace sunt înregistrate 90 de titluri, din care: 40 de poezie, 42 de proză şi 8 piese de teatru. Privind mai îndeaproape tabloul de valori constatăm că printre volumele de poezie postdecembriste sunt foarte multe antologii care cuprind creaţia dinainte de 1990. Selecţia aplică o penalizare destul de usturătoare inflaţiei lirice recente. Din cele opt piese de teatru postdecembriste: 4 sunt ale lui Matei Vişniec şi câte una aparţine lui Marin Sorescu, Iosif Naghiu, Dumitru Solomon şi Vlad Zagrafi. Cât de departe ajunge dicţionarul în zone postdecembriste puţin cunoscute şi instabile valoric, s-ar put