Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gândurile unui „incult politic“

Publicat in Romania Literara, miercuri 25 februarie 2004 ·

Vizita lui Vladimir Bukovski în România la sfârşitul anului trecut a avut darul să-l indispună pe Preşedintele României: faimosul disident rus, una din marile conştiinţe ale perioadei postbelice, a afirmat că în decembrie 1989 n-a avut loc în ţara noastră o revoluţie, ci o lovitură de stat regizată de Moscova. Preşedintele Ion Iliescu a declarat că a fost dezamăgit de consideraţiile lui Bukovski, o personalitate pentru care până în acel moment avusese o foarte puternică simpatie - mă întreb de ce, în acest caz, nu l-a invitat nici-odată la Cotroceni? - şi că asemenea prezentări ale evenimentelor care au condus la răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu dovedesc “incultură politică”! Şi auzind vorbele prezidenţiale, dintr-o dată, am avut conştiinţa unei realităţi teribile pentru mine: sunt un incult politic! Totuşi mi-am spus, parcă mai citi-i şi eu ceva din clasici ai gândirii politice universale începând cu Antichitatea. Atunci, cum se explică incultura care mă caracterizează? Recunosc, n-am prea studiat în timpul facultăţii şi nici după aceea bibliografia obligatorie pentru cursurile de socialism ştiinţific: când am luat în mână faimoasele Caiete Filozofice ale lui Lenin, n-am puut face altceva decât să zâmbesc indulgent: prea erau stupide; în ceea ce priveşte Materialism şi empiriocriticism mi s-a părut a fi un amalgam indigest şi confuz, bun să-i impresioneze pe semidocţii convinşi că-i “scris adânc”; de aceea, m-am cam vindecat să-i mai citesc pe clasicii marxism-leninismului, mai ales pe cei sovietici; cât despre discipolii lor autohtoni, nici nu se punea problema. Aşa că, în cazul în care cultură politică înseamnă cunoaşterea operelor clasicilor gândirii comuniste, trebuie să-mi recunosc public incultura. Dar acum, când vorbele prezidenţiale mi-au revelat cumplita realitate, aşa incult politic cum sunt, mi-am depănat nişte gânduri despre ce s-a întâmplat în ace

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie, ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat

News.ro acum 28 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Prefericitul Părinte Daniel, face apel, miercuri, în mesajul transmis de Sfintele Paşti, la ”iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie”. ”După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iud

Elena Lasconi spune că e singura care poate reprezenta legal partidul: „Statutul meu este de PREȘEDINTE al USR”

Gandul acum 40 minute
Elena Lasconi susține că este singurul reprezentant legal al USR. Ea spune că sunt colegi care încă o sprijină și că multe filiale USR din țară au votat în unanimitate sprijinul pentru ea la alegerile prezidențiale din mai. „Statutul meu este de pre

„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană

Mediafax acum 21 minute
ProMotor anunță lansarea episodului 72 din „Podcast cu Prioritate”, disponibil luni, 21 aprilie, de la ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor România. Invitatul acestui episod este Dan Boabeș, CEO și acționar al Meridian Taxi, una dintre cele mai

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

VIDEO S-a semnat contractul pentru noul stadion Dinamo: „E ultimul care se construiește în București”. Când e gata

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
E gata! După ani de zile, urmează demolarea stadionului și construirea noii arene. Discursul lui Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminsitrației comunicat Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvolt

Ucraina prelungește legea marțială și mobilizarea militară până în august

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul ucrainean a votat pentru prelungirea legii marțiale și a mobilizării militare până pe 6 august, în contextul războiului cu Rusia.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum o ora
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 4 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Consiliul Concurenţei a formulat opt subiecte care generează îngrijorare în ceea ce priveşte preluarea Telekom România Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active de către Digi România

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că există opt subiecte care generează îngrijorare referitoare la tranzacţiile prin care Vodafone România SA intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar Digi România SA ar prelua anumite active al

Ursula von der Leyen trimite un mesaj clar către SUA și Donald Trump, într-un interviu spumos: „Vestul pe care îl știam noi nu mai există”

Libertatea acum 2 ore
Ursula von der Leyen a transmis un avertisment dur către președintele Donald Trump, care pune întrebarea dacă, vreodată, relațiile dintre SUA și Europa vor mai putea fi reparate și explicând că Uniunea Europeană trebuie să se adapteze noilor realită

Vremea

București
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/26°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

26°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°