biografie
S-a născut la 1 februarie 1934 la Baia Mare. Tatăl său era preot greco-catolic, iar tatăl tatălui său – protopop într-o comună din apropiere de Baia Mare, Ciocârlău, unde construise o catedrală şi înfiinţase, încă din perioada administraţiei austro-ungare, şcoli româneşti. Mama lui Nicolae Breban, născută Böhmler, provenea dintr-o familie de comercianţi germani, emigraţi din Alsacia-Lorena.
La şaptesprezece ani, viitorul scriitor se află la Oradea, ca funcţionar al unui serviciu de muncă şi salarii („fusesem exclus din liceu ca fiu de preot şi chiabur”). La optsprezece ani locuieşte în Bucureşti şi lucrează ca strungar în fier la Uzinele „23 August” (din cauza „originii nesănătoase” nu i se primiseră actele la înscrierea pentru concursul de admitere la Filologie). Iar la douăzeci şi unu de ani îşi câştigă existenţa, tot în Bucureşti, ca gestionar şi apoi ca şofer la Garajul Ministerului de Finanţe (între timp, avusese şi alte necazuri: suferise de o formă gravă de reumatism şi fusese dat afară de la Facultatea de Filosofie pentru că decanul Athanase Joja îl considerase suspect).
Animat de o dorinţă de afirmare ieşită din comun, tânărul nu se dă bătut. El se instruieşte de unul singur, citind literatură şi filozofie. Dar împrejurarea îl marchează: chiar dacă într-un târziu va urma şi cursurile unei facultăţi (Filologia), va rămâne pentru totdeauna, structural, un autodidact.
Spre sfârşitul deceniului şase îl cunoaşte la un cenaclu pe Nichita Stănescu, care publicase până atunci doar câteva poezii, nesemnificative, şi se împrieteneşte cu el. („Ne-am fost maestru unul-altuia. El îmi citea nopţi întregi din postumele lui Eminescu şi din Ion Barbu, eu îi citeam Dostoievski, Goethe şi Nietzsche.”) Din cercul lor mai fac parte Cezar Baltag, Grigore Hagiu, Matei Călinescu.
La treize