Romain e lyonez, are 20 de ani şi a ajuns în România acum un an şi jumătate. A lucrat / s-a distrat un timp în Siliştea Sibiului, apoi a mai petrecut o vreme prin Maramureş înainte de a se întoarce acasă. În toamnă a revenit ca masterand Erasmus în filosofie la Universitatea din Bucureşti. L-a citit pe Tarski şi l-a ascultat pe Guţă. Despre primul, din păcate, n-am reţinut mare lucru. Cînd a zis Guţă, însă, am ciulit urechile.

în românia a fost prima oară cînd ai ascultat manele? da, bineînţeles. am ascultat ceva cîntat de un anume ninel cristea. şi ce ţi s-a părut aşa de interesant? în primul rînd să stabilim că nu vorbesc despre marea majoritate a manelelor, care pot fi aruncate direct la gunoi şi care sînt un amestec între o viziune nefericită asupra femeii, destul de răspîndită, şi o "ideologie" neghioabă, de aceeaşi factură, care are ceva din rap, din hip-hop. acest gen de manele nu mă interesează decît într-o foarte mică măsură. în ce le priveşte pe celelalte, eu reuşesc să văd în ele o prelungire a ceva ce pare că s-a pierdut în muzică - un fel de filosofie simplistă, populară, pe care nu o mai regăseşti în alte genuri muzicale. populară? da, legată de viaţa de la sat. vorbim de satul românesc? probabil că în cea mai mare măsură da, dar n-aş spune că vorbim de o cultură populară cu specific neapărat naţional. e vorba pur şi simplu de o viziune uşor fatalistă - destinul tip "îmi iubesc femeia, iar ea trebuie să aibă grijă să n-o înşel, şi dacă asta totuşi se întîmplă, ea trebuie să ştie că eu o voi iubi mereu" - ceva în genul ăsta. cît e original şi cît e preluare în viziunea asta? este o influenţă arabă în manele, evident. însă diferenţa între ţările în care mai poţi auzi manele şi românia este că în acele ţări există o importantă minoritate sau chiar majoritate musulmană, în timp ce în românia musulmanii sînt abia cîţiva. man