- Social - nr. 41 / 28 Februarie, 2004 Poate cel mai greu lucru este sa fii calm atunci cand iti vine sa spui lucrurilor pe nume. La prima vedere, titluri de articole ca "Furtul intelectual" sau "Istoria limbii ca si apendicita..." te-ar face sa fii solidar cu autorii acestora. Pentru cititorul atent, al doilea material dezvaluie faptul ca autoarea isi aroga dreptul intelectual pentru ipoteze anacronice si rautacioase, chiar dusmanoase, la adresa limbii noastre; gravitatea creste prin puterea de manipulare a tinerilor care sunt nevoiti sa le studieze in scoala. Tot titlul ne ofera posibilitatea de a intelege ca a sosit momentul ca sa fie "extirpat" apendicele bolnav, inainte de a produce o septicemie mortala. Paradoxal, persoane importante din lumea culturii n-au sesizat decat plagiatul, si nu erorile continutului. Prin copierea unor pasaje intr-un manual alternativ, o carte, care altfel era sortita sa se umple de praf, devine importanta, dar si periculoasa prin denigrarea oficiala a limbii noastre. Situatia aceasta este cronicizata in societatea noastra, in care doar putini (printre care si B.P. Hasdeu, Mircea Eliade, discipolii lui Vasile Parvan sau ai lui Nicolae Densusianu) au constientizat gravitatea unor astfel de conceptii si ipoteze. Sibianul Aaron Florian spunea, in 1843, la Academia Mihaileana, ca ni s-au negat originile si limba pentru ca n-am avut o constiinta a nationalitatii noastre. Dar acum, la 160 de ani, cand stiintele au evoluat, cum este posibil intr-un stat de drept ca "legal" sa apara "ipoteze" daunatoare? Oricat de conservatori ar fi cei care cerceteaza limba romana, a sosit momentul sa afle si ei ca ea face parte din familia limbilor indo-europene si ca Romania este o tara din Europa, ca suntem printre putinele popoare (daca nu unicul) sedentare din istoria ultimilor zece mii de ani si care, de peste 7.500 de ani, isi numara leatul... Astfe