Jean Marais, încercînd să iasă pe poarta unei vile din strada Norvins, lîngă Place du Tertre; pare pilit, surîde euforic, se clatină uşor, o doamnă în vîrstă, cu siguranţă menajera, îl apucă de braţ şi-l trage autoritar înapoi, închide în urma lor uşa, preţ de cîteva secunde se aude vocea ei cum îl ceartă, apoi linişte, e o oră cînd turiştii sînt rari, sîntem, R. şi cu mine, singurii martori ai scenei.

Frantz-Olivier Giesbert, acum director la Le Point şi realizator al unei emisiuni literare TV, ieşind din librăria Gallimard de pe Bulevardul Raspail cu două sacoşe burduşite de cărţi şi sărind într-un taxi. Hubert Vedrine: nu mai e, de cîteva săptămîni, ministru de Externe, traversează strada pe trecerea de pietoni din faţa Academiei Franceze. Jacques Henric, soţul tolerant al neobositei Catherine M., în faţă la Café de Flore, cu ziarul Libération în buzunar, cu Le Monde în mîna stîngă şi telefonul mobil în dreapta; vorbeşte timp de două-trei minute, apoi intră grăbit în cafenea. Milan Kundera, aşteptînd autobuzul, pe Bulevardul Raspail, în staţia de lîngă Maison des Sciences de l'Homme; figură brăzdată de riduri, îl ţine strîns şi tandru de braţ o doamnă cam de aceeaşi vîrstă. Pe Rue de Varenne, la cîţiva zeci de metri de Balatul Matignon (sediul preşedinţiei Consiliului), dau "nas în nas" cu Edouard Balladur, atunci prim-ministru. Balladur e însoţit de cîteva persoane despre care putem bănui că fac parte din staff-ul lui şi e urmat, la o distanţă decentă, de gărzile de corp. Greu de ghicit rostul acestei plimbări matinale decontractate. Nu seamănă a "vizită de lucru" şi, oricum, e prea aproape de reşedinţa oficială. Strada Monsigny, teatrul Les Bouffes-Parisiens: pe trotuar, Jean-Claude Brialy (e acum proprietarul teatrului, care a fost în urmă cu un secol şi jumătate al lui Offenbach) ridică ochii, priveşte minute bune faţada, face cîţiva paşi, se uită