Prima parte: Lungul drum al informaţiei către utilizator (sau "don't call us, we'll call you") Nu am stofă de reporter. Nu am şi pace. O informaţie de bun-simţ, un interviu, ce zic eu "interviu", cîteva întrebări, chiar şi prin telefon, cu cineva care se ocupă de problemă. Cît de greu poate fi? Dai un telefon, te recomanzi, vrei să faci şi tu un reportaj despre asistenţa bătrînilor la domiciliu... Doamna de la centrala Primăriei te transferă fără problemă la "biroul de presă". "Biroul de presă" te roagă, amabil, să-l rechemi în zece minute la alt număr. "Alt număr" te trimte cu zîmbetul pe buze la Orizont... ăăă, şi... acolo ce e? Vă spun domnii de acolo! Sun acolo. Acolo, după un "aşteptaţi" cald, aud pe după receptorul acoperit cu mîna, "să vorbească, dom'le cu direcţiunea, noi nu putem vorbi pînă nu se discută cu direcţiunea!", "vorbiţi cu direcţiunea"... alt număr, de data asta încurajat de un nume. Ţîr, ţîr, "da?" "Bună ziua, ştiţi..." (urmează poezia cu cine sînt şi ce vreau) aş putea vorbi cu domnul Stoian? E într-o şedinţă, vă va contacta în zece minute... A doua parte: Cumpărătorii de compasiune ...Deunăzi, un ochi rebel şi fără cauză a alunecat pe anunţul unei doamne serioase şi vîrstnice, aflată în imposibilitatea de a se deplasa, care, în cîteva cuvinte, atît cît să nu iasă din chenar, căuta "o persoană de încredere, eventual familie maxim trei membri, pentru îngrijire la domiciliu", momind cu avantaje materiale deosebite. Intrare în spaţiul locativ. Casa ei, mi se explică, cînd întreb ce "avantaje" şi ce "intrare". Este o opţiune pentru bătrînii singuri, fără moştenitori şi fără bani. Îşi lasă casa, altceva nu prea mai au, după moarte, chiar şi unor necunoscuţi, oameni găsiţi prin anunţuri de ziar. Un pact legalizat, tu ai grijă de mine, eventual plăteşti cheltuielile casei, că eu am pensia de un milion, dar la sfîrşit rămîi cu casa. Rece şi reali