Întinsă, deloc leneşă, lîngă el, pe un pat, în New York, ea îi povesteşte lui despre familia ei: "Mama e latura daneză a familiei. Ramura Rasmussen. Nu, ea e de neînecat. Mama e prea practică pentru a putea fi înecată. Caracteristic familiei ei - şi nu cred că ţine numai de familie, cred că toţi danezii sînt aşa, iar prin asta nu se deosebesc prea mult nici de norvegieni - e că îi interesează obiectele. Lucrurile. Feţe de masă. Vase. Glastre. Discută la nesfîrşit preţul cîte unui obiect. Şi tatăl mamei mele e la fel, bunicul Rasmussen. Toată familia ei. N-au nici un vis în ei. N-au nimic nereal. Totul se compune din obiecte, cît au costat şi cît poţi să iei pe ele. Mama intră în casele oamenilor, unde examinează toate lucrurile şi ştie de unde le-au luat pe cele mai multe şi le spune de unde le-ar fi putut cumpăra la un preţ mai mic. Şi îmbrăcămintea. Fiecare articol de îmbrăcăminte. La fel. Totul, practic. Practici pînă în măduva oaselor, întreaga familie. Cumpătaţi. Extrem de cumpătaţi. Curaţi. Extrem de curaţi. Vedea, cînd mă întorceam de la şcoală, dacă aveam o pată cît de mică de cerneală sub unghie, de la stilou. Cînd are musafiri, sîmbăta seara, pune masa de vineri după-amiaza, de pe la ora cinci. Toate la locul lor, pînă la ultimul pahar sau tacîm. Pe urmă aruncă pe deasupra o pînză subţire, ca să nu se prăfuiască. Totul organizat fără cusur. Şi o bucătăreasă fantastică, dacă nu-ţi plac condimentele, sarea şi piperul. Sau gustul de orice fel... Cu ea, mai ales, nu reuşesc niciodată să ajung la miezul lucrurilor. Totul e suprafaţă. Ea organizează totul, iar tata dezorganizează totul." Ea i-l descrie şi pe tatăl ei: "O personalitate invincibilă, gigantică, uimitoare, ăsta e tata. Ca o halcă de slănină. Într-o singură noapte e în stare să bea un butoi întreg de băutură, indiferent de care se întîmplă să ai pe lîngă casă. Întotdeauna mi-a venit greu să cre