Martisoarele Mamei. Cu cateva decenii in urma, pe cand eu si sora mea, Maria, umblam la scoala primara, primaverile veneau mai devreme. De 1 Martie plesneau mugurii fagilor tineri din Valea Puscasului si se ridicau primele frunze de foaie-n fir pe pajistea din Sudoame. Foaie-n firu este o planta plap...
Martisoarele Mamei
Cu cateva decenii in urma, pe cand eu si sora mea, Maria, umblam la scoala primara, primaverile veneau mai devreme. De 1 Martie plesneau mugurii fagilor tineri din Valea Puscasului si se ridicau primele frunze de foaie-n fir pe pajistea din Sudoame. Foaie-n firu este o planta plapanda ca un puisor de gaina, face flori albastre si se intinde ca o iedera pe pamant. Invatatorii nostri organizau un fel de intrecere: cine gaseste cel dintai un fir de foaie-n fir! Apoi, in dimineata primei zile din martie, tineau o serbare fara mari pretentii, afara, pe scena de iarba, sub lumina stralucitoare a soarelui. Acasa, gaseam surpriza: martisoare de la mama. Cate doua fire de bumbac, alb-rosu, cu ciucuri in varf. Si pentru fete, si pentru baieti erau la fel. Eu le prindeam in pieptul camasii de in cu pieptar cusut in borangic sau la reverul hainutei de postav. Maria le agata de nasturele rochitei sau le infasura pe gat. Acolo trebuia sa ramana sase saptamani. Ne mandream cu martisoarele asa cum ne mandream cu cea mai frumoasa brazda de iarba pusa in pragul casei, in dimineata primei zile de Pasti. Nimeni nu auzise de obiectele care se comercializeaza astazi pe la colt de strada, de catre vanzatorii de martisoare contemporane. E drept, eram izolati, traiam la tara, acolo unde Bucurestiul parea doar un targ indepartat, din care, o data la trei luni, batranul ceferist Tapurin ne aducea peste sarat. Poate tocmai de aceea martisorul mai avea inca ceva din forta adevaratului sau mesaj, strecurat prin secole, de la Badita Traian: inceputul anului
