Pe 3 martie, s-a deschis la Galeria Etaj 3/4 de la Teatrul Naţional expoziţia 150 de ani de fotografie în Spania, organizată de Institutul Cervantes şi editura spaniolă Lunwerg, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Comisarul expoziţiei, jurnalistul şi specialistul numărul 1 în istoria fotografiei spaniole, Publio López Mondéjar, a selectat 114 fotografii (împărţite în trei perioade istorice) urmărind evoluţia artei fotografice de la primul dagherotip, la Barcelona, în 1839, şi pînă la fotografia digitală a zilelor noastre. Reluăm, mai jos, speech-ul superlativ al dlui Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă, la vernisajul acestei expoziţii, pe care nu trebuie s-o rataţi, pînă pe 4 aprilie, cînd pleacă de la Bucureşti. (S. S.) Aş fi preferat un mic taifas despre această expoziţie extraordinară, în locul oricărui discurs. Imaginaţi-vă momentul apariţiei fotografiei în Spania: era la numai cîţiva ani după moartea lui Goya, artistul atît de particular printre elevii lui David. Dacă ar fi să caut cîteva similitudini cu situaţia din ţara noastră, m-aş gîndi în primul rînd la Carol Pop de Szathmari. El era aproape singur într-o lume de călători străini. Şi în Spania atît de agitată a secolului al XIX-lea se întîmpla ca mai mulţi fotografi să fie străini, cel mai adesea englezi, în călătorie de afaceri, fiindcă, să nu uităm, cel mai bun whisky scoţian se face în butoaie de vin spaniol. Toată această lume pestriţă de la început de veac cunoaşte experienţe foarte noi, înregistrate de memoria imaginii fotografice. Primul caz de cenzură, de arestare a unui fotograf din cauza exercitării propriei meserii se petrece în timpul celui de-al doilea război civil din Spania. Este cunoscută întîmplarea, anunţată la vremea ei de consulul Angliei, a arestării unui fotograf englez căruia nu i se putea preciza profesia, pentru că nu se cunoşteau prea mul