Pînă la urmă, "scandalul" suspendării negocierilor s-a calmat. Acum e vorba doar de o reorientare a strategiei, iar Guvernul şi-a luat angajamente ferme, pe puncte, promiţînd îndeplinirea lor pînă în iunie. Mulţi comentatori au început însă să pună la îndoială nu aderarea în sine a României la Uniunea Europeană, ci termenul ales - 1 ianuarie 2007. Chiar şi unele instituţii financiare internaţionale (de pildă, banca austriacă Creditanstalt, într-un raport recent) iau în calcul ipoteza amînării termenului. Pe de altă parte, sînt destule voci care susţin că, în definitiv, din perspectivă istorică, nu e atît de important dacă vom adera la UE în 2007 sau cu cîţiva ani mai tîrziu. O aderare prea rapidă riscă să ne prindă nepregătiţi: economia nu ar face faţă concurenţei, administraţia n-ar avea eficienţa necesară pentru a aplica politicile comunitare ş.a.m.d. Aşadar, în locul entuziasmului integrator, ar fi necesară o doză mai mare de calculla rece, cu măsurarea corectă a avantajelor şi dezavantajelor. Privind dinspre Europa celor 25 (care va deveni efectivă de la 1 mai 2004), există complicaţii şi temeri suplimentare: cum va funcţiona ea după integrarea a 10 noi ţări? Va mai avea "chef" şi de noi? Şi-apoi, instituţiile europene au destule probleme oricum, şi fără nou-veniţi: un deficit de democraţie şi reprezentativitate al Comisiei, o birocraţie devoratoare, o incapacitate cronică de a-şi defini o politică externă şi de apărare proprie, o slăbiciune structurală a economiei şi dificultăţi în reformarea politicilor sociale. Aşadar, mai devreme sau mai tîrziu, aderăm. Dar la ce? Dincolo de euro-entuziasmul care rezultă din sondaje, opinia publică de la noi nu cunoaşte şi nu dezbate multe dintre aceste probleme. Cîtorva dintre ele le facem loc în paginile acestui număr. Integrarea continuă ...

Mircea VASILESCU

Pînă la urmă, "scandalul" suspendării negocierilo