Într-o seară ca oricare alta, un subiect i-a excitat ceva mai mult decît de obicei pe editorii de la toate televiziunile cu ştiri. Un jaf minor comis de doi ofiţeri. Nici nu te puteai aştepta la altă reacţie mediatică, faptul provenea din aceeaşi mult cultivată zonă a fărădelegii mărunte care face legea în telejurnale. Pe scurt, cei doi locotenenţi (sau sublocotenenţi) trăseseră la măsea într-o cîrciumă, după care, rămaşi pe uscat, au decis să spargă un butic. S-au aprovizionat cu alcoolul necesar, dar nu s-au descurcat la capitolul timing. În timp ce-şi evaluau prada, a apărut proprietarul, apoi poliţia. Primul capitol s-a încheiat. (M-aş fi aşteptat ca entuziasmul mediatic iniţial să nu se stingă de tot şi să aflăm şi finalul juridic al episodului. Aiurea! Ar fi însemnat să fim lipsiţi de înjunghierile, incesturile şi sinuciderile zilelor ce au urmat!) Atenţia mi-a fost atrasă, însă, nu de meandrele concretului, ci de un anume detaliu al abordării mediatice. Una din frumoasele noastre prezentatoare şi-a început intro-ul aşa: "uitînd de onoarea militară, doi ofiţeri bla bla bla". Alta a invocat "haina militară", în fine am auzit şi ceva despre "datoria militară". Toate fiind, bineînţeles, neglijate de cei doi infractori. Aşadar, în concepţia redactorilor respectivi, armata este compusă, de regulă, din supraoameni dotaţi cu suflete de fecioară, inimi de leu şi onoare extragabaritică. Există, stimaţi telespectatori, şi excepţii, iată-le, dar onoarea militară nu merită să fie întinată de doi zevzeci! În mintea lor, armata e o castă neprihănită, mult peste normele societăţii "civile". Dacă jaful ar fi fost comis de un literat, de un inginer, de un doctor sau de un mecanic de locomotivă, am fi auzit oare de vreo "onoare profesională", de "halatul medical" sau de vreo altfel de protectoare figură de stil? Sînt sigur că nu, doar aud zilnic şi despre astfel de cazuri