* Antologia poeziei româneşti de la S la XXL, ediţie alcătuită şi îngrijită de Ion Barbu, Editura HA, HA & HA, Petrila, 2003. Ion Barbu a exorcizat, în Dicţionarul cinicului aproape perfect, toate capcanele care i-ar fi putut submina perfect-subiectiva antologie/expoziţie de poezie românească, editată pe hîrtie şi pe "suport textil" după principiul: "Să-i dezbrăcăm pe cei plini şi să-i îmbrăcăm pe cei goi". Dacă Dicţionarul... "păcătuieşte" prin fatala căutare a poantei, prin ilustrarea "mănuşă" a textului pe caricatură şi uneori prin traduceri fanteziste dintr-o franceză prea puţin academică (v. de pildă definiţia recăsătoriei după Roland Jaccard: "Le triomphe de le spérance (sic!) sur l'expérience"), antologia n-are cusur. N-are cusur, căci criteriile antologatorului nu sînt cronologice (antologia cutărei generaţii), nu sînt valorice (cele mai bune/mai frumoase/mai penibile poezii), nu sînt nici măcar literare (după adagiul suprarealist care situa poezia în afara literaturii). Orice criteriu se pierde într-un HA, HA, HA tonic, uneori amar, dar plin de vervă: o "folosire" a poeziei româneşti (cît ne place şi cît încape din ea între mărimile S şi XXL) în piaţă, un fel de amestec de graffiti şi body painting ceva mai retro şi mai "pentru cunoscători". În argumentul-preambul pe care-l scrie pentru această antologie insolită - poezie şi desen care se completează mai degrabă decît se ilustrează reciproc - Adina Kenereş povesteşte cum şi-a schimbat părerile despre "piaţa poeziei", fiind pusă în situaţia de a organiza standul unei edituri franceze la Paris, în faţa catedralei Saint-Sulpice. Scepticismul iniţial al scriitoarei s-a transformat într-un molipsitor entuziasm în faţa avalanşei de împătimiţi, veniţi de la sute de kilometri, care citeau, recitau şi (minune!) cumpărau poezie. Vă imaginaţi aşa ceva în Piaţa Universităţii? Dacă au existat încercări, mai vagi s