La a 54-a ediţie a Berlinalei, peştişorul de aur mi-a îndeplinit o dorinţă: To livadi pu dakrisi/"Dumbrava plîngătoare", prima parte (170 de minute) a Trilogiei grecului Theo Angelopoulos - pe care mulţi îl dădeau cîştigător cert al "Ursului de Aur" -, nu a primit nimic! Theo ar fi avut nevoie de acest Urs ca să-şi încheie o altă "trilogie" (Leul de Aur la Veneţia & Palme d'Or la Cannes) sau, cum spunea cineva, ca să-şi completeze Grădina Zoologică... N-a fost să fie, şi astfel academismul autosatisfăcut al lui Angelopoulos (acest Sully Prudhomme al celei de-a şaptea arte, manierist şi pompierist) a primit o labă de urs peste figură. La Berlin mi-am permis o butadă: festivalul ăsta ar fi foarte mişto dacă n-ar fi filmele. Acum o retrag în mod public: filmul care a cîştigat "Ursul" (Gegen die Wand/"Cu capul de perete", al turco-germanului Fatih Akin) este viu, vînos şi adevărat. Are ceva din incandescenţa lui La vie rêvée des anges. Nu "societatea", ci indivizii care se dau cu capul de ea. Interpreţi care dau totul. Tonul just. Mai puţină deprimare, mai mult cinema. Pe hîrtie nu părea decît o telenovelă. Un cuplu de turci din Hamburg. Ea (jumătate vîrsta Lui) îi propune s-o ia de nevastă, ca să scape de-acasă. Mariaj de formă: el se culcă în continuare cu amanta lui (o coafeză), ea - cu alţii & alţii. Dar lucrurile se complică: Ea se îndrăgosteşte de El, El se îndrăgosteşte de Ea, El intră la-nchisoare (omor din amor), Ea pleacă la o rudă din Turcia. Trec anii. El se duce după Ea, Ea acceptă să-l întîlnească, fac sex (pentru prima oară!), El îi propune să plece cu El, Ea zice da, apoi se răzgîndeşte (acasă are un copil şi un soţ), The End. Nu "happy", ci "rupt din viaţă". Atît de "rupt", că mi-am stors batista de cîteva ori! Turcii ăştia... Dar şi francezii: în Confidences trop intimes al lui Patrice Leconte (care n-a luat nimic), Sandrine Bonnaire nimereşte di