Sînt unii care susţin sus şi tare că femeile n-ar trebui să aibă carnet, de pildă. La fiecare intersecţie, la fiecare schimbare de bandă sau sclipire de semafor exclamă "Ia uite-o, mă!", cu năduful unora care văd o maimuţă îmbrăcată în costumaţia NASA, aceea ca de robot, gata să ia în mîini frîiele unei navete spaţiale trimise să salveze omenirea. Conduc prea încet, nu stăpînesc bine maşina, se panichează uşor şi-n loc să-şi ţină mîinile pe volan, şi le pun în cap, strică din motive de stres ambreiajul. Sînt şi femei care, fie pătrunse spontan de accese de sinceritate, fie convinse pînă în măduva oaselor, mărturisesc ele singure păcatul genului din care fac parte: prea-gingaşele fiinţe nu sînt în stare de nimic la volan. Dacă reuşesc cumva să obţină carnetul de conducere, asta se întîmplă în conştiinţa publică datorită unui bărbat, care îşi sacrifică sîmbetele şi după-amiezele de fotbal şi bere, pentru a le duce şi a le medita în poligon, însă orişicît, cu toate eforturile bravilor băutori de bere, chiar dacă ajung să îşi ia carnetul, de capul lor nu s-a prins în realitate nimic, nimic. Dar ajunge o măciucă la un car de oale. Mai toată lumea recunoaşte însă că, procentual, aşa prudente, nesigure şi caraghioase cum le cred unii, femeile produc cel mai mic număr de accidente grave sau mortale. Cu toată cîrcoteala generală, lucrurile sînt mult mai simple, iar o observaţie banală arată că gurile rele pot să clevetească mult şi în vînt, aşa cum o fac întotdeauna. În România, dacă vrei să conduci, conduci, nu contează dacă ai cercei cu strasuri în ambele urechi. Şi o observaţie şi mai simplă arată că, de vreme ce au crescut numărul şi indignarea celor care le critică, a crescut numărul femeilor care ştiu să conducă. La fel şi cu şefia. Învăţaţi să trageţi cu urechea şi vedeţi cît de mulţi sînt cei care-şi înjură şefele, nu şefii. Semn nu că acestea sînt mai ale drac