Nu ştiu de ce, dar credeam că aici, la porţile Orientului, sîntem oarecum feriţi de infecţiile cu otrăvitul concept al corectitudinii politice (political correctness sau PC). Îmi închipuiam că, într-o societate care n-a prea avut probleme cu minorităţi netradiţionale, nu avem nevoie de falsele tampoane pe care şi le-au impus acele societăţi supuse presiunii multiculturale. Corectitudinea politică a debutat sincer (şi naiv), cerînd ca orbului să nu-i spui orb, ci persoană cu incapacitate vizuală, negrului să-i spui afro-american. Anumite funcţii au fost castrate - chairperson în loc de chairman. Intenţia era să nu jigneşti minoritatea (indiferent de ce natură ar fi ea) şi să impui o societate ideală, unde lupul şi mielul sînt fraţi. Cu vremea, însă, ajunsă pe mîna stîngii excesive, teoria s-a-ntors pe dos. Aşa se face că, într-o ţară majoritar creştină, unele şcoli nu mai serbează Crăciunul pentru că, vai, micuţii pakistanezi şi evrei s-ar simţi excluşi din viaţa socială! În universităţile americane, practica mai veche a cotelor pentru studenţii de culoare s-a extins la sexul frumos, la comunitatea gay, la handicapaţi etc. Celebru este reportajul Barbarei Walters cu elevi ce aspirau să intre la facultate. O intervievată spunea "sînt fată, sînt de culoare, am o insuficienţă respiratorie gravă, aşa că nu mă pot respinge". Barbara a comentat suav: "Dacă era şi lesbiană, nu mai avea nici o grijă!". În Australia un bărbat a fost dus la tribunal pentru că plesnise cu ziarul ţînţarul de pe zid. Normal - le dăduse copiilor săi răul exemplu al lipsei de respect faţă de "viaţă". A scăpat cu o amendă. Din dorinţa ilustrării am ales exemple poate cam excesive, dar vasta istorie a PC marchează recrudescenţa deformată a unor valuri mai vechi: feminismul, eliberarea negrilor, diversitatea sexuală şi altele. Spun deformată pentru că dreptul la diversitate a devenit obligaţia l