PNL, PD si PRM au terminat, aseara, de negociat textul motiunii de cenzura impotriva Cabinetului Adrian Nastase, dupa o saptamana de discutii in contradictoriu. Cele trei partide au depasit cu greu PNL, PD si PRM au terminat, aseara, de negociat textul motiunii de cenzura impotriva Cabinetului Adrian Nastase, dupa o saptamana de discutii in contradictoriu. Cele trei partide au depasit cu greu chestiunile procedurale. Cea mai mare problema a fost cine va citi textul motiunii in plenul Parlamentului. Peremistii ar fi vrut ca acest lucru sa fie facut de presedintele lor, C.V. Tudor, dar ideea era vehement respinsa de liberali si democrati. Aliatii se temeau, pe de o parte, ca Vadim Tudor va confisca mediatic si politic evenimentul, iar, pe de alta parte, nu voiau ca imaginea de extremist si demagog a presedintelui PRM sa se rasfranga asupra motiunii. Primul punct asupra caruia s-a convenit a fost ca motiunea sa nu fie citita de lideri de prim rang al celor trei partide. Dupa care, s-a stabilit ca, atunci cand motiunea va fi citita in plenul celor doua Camere legislative, lectura sa fie facuta de un peremist, dar in nici un caz de Vadim Tudor. Apoi, la dezbaterea propriu-zisa a motiunii, textul sa fie citit de un reprezentant al Aliantei PNL-PD, cel mai probabil de Norica Nicolai, senator liberal. Contre au mai fost si la textul propriu-zis al motiunii, ale carei linii directoare au fost stabilite, ieri dupa-amiaza, de trioul Calin Popescu-Tariceanu (PNL), Emil Boc (PD) si Vasalie Mois (PRM). Se pare ca motiunea, care cere, fireste, demiterea Cabinetului, va avea doua parti: una referitoare la raportul de tara al Comisiei Europene, prezentat la finele anului trecut, si alta privind amendamentul Comisiei de politica externa a Parlamentului European, privind reorientarea strategiei de aderare a Romaniei la UE. Ideea centrala a motiunii de cenzura este ca, in timpul guverna