Incepind cu 1954, Picasso a revizitat cu fascinatie iscoditoare galeria clasicilor picturii europene, deloc intimplator, in momentul de apogeu al curentelor abstractioniste. S-a vorbit despre un soi de canibalism simbolic in dezosarea si digerarea motivelor din pinze celebre ale marii picturi de muzeu.
Seriile exploratorii inspirate de Velázquez, Delacroix, Monet au insemnat testarea, pe un subiect tabu, a formulei picassiene de a intelege figurativul.
Picasso a fost absorbit foarte de timpuriu de capodopera lui Velázquez Meninele, o adevarata „teologie“ a picturii, tablou-parabola prin rasturnarea rolurilor privitor-privit. Iata ca, la o jumatate de veac distanta, istoria este repovestita telescopat, adica Pablo alaturi de Diego si de infante, intr-o impecabila compozitie de print-art, semnata, din Germania, de sculptorul de origine romana Peter Jacobi. Caci o doña a picturii romanesti, Simona Runcan, frematind de peste trei decenii in fata misterului Meninelor, a facut reverente colegiale unei suite de artisti romani din toate generatiile, spre a-l vizita pe Velázquez. Este titlul generoasei, interesantei si surprinzatoarei oferte expozitionale de la etajul trei al Galeriei Artexpo a Teatrului National. Vizitatorul este poftit la un placut si tonic arpegiu pe un inventar figurativ deja stiut: tabloul de aparat aulic, cu infantele buclate in crinoline, cu pictorul, piticul sau ciinele regal.
Nuantele de distantare afectuoasa ori parodica, recunoasterea motivelor si saltul lor spre creativitatea zilelor noastre, in zeci de solutii stilistice, dau o savoare neintrerupta simezei, chiar daca intilnim si hiatusuri la tema, in lucrari deja vazute sau in cele strict fidele laboratorului cotidian al autorului. Dar, pentru pietonul de rind al expozitiilor, este asigurat efectul de imblinzire a celor mai curajoase taieturi de stil, prin rapelul
