Un admirabil text, aparut in Observator cultural la finele lunii ianuarie 2004, ma indeamna sa pun in legatura receptarea ultimei mele carti aparute in Romania cu anii ’80, dinaintea plecarii din tara, si cu cei care au urmat.

Sub titlul Acum nu e momentul?!, dl Paul Cernat analizeaza „logica de front“ cu care oponentii comunismului preluasera in ultimul deceniu si folosesc si azi „«armele» simbolice ale adversarului“, evitind sa dezbata tabuizata tema a nationalismului, pe motiv ca... „acum nu e momentul“.

Celebra sintagma totalitara, instaurata ca avertisment si scuza pentru manipularile „strategice“ comuniste, absolutizind, de fapt, traditionale manevre politicianiste dintotdeauna, a supravietuit, iata, ca atitea alte reflexe bine inradacinate in psihologia colectiva si in comportarea publica a multor „democrati“ anticomunisti. Cu referire, insa, doar la unul dintre termenii problemei... Fusese, totusi, „momentul“ pentru o jalnica gaselnita, plina de tilcuri, numita „monopolul evreiesc al suferintei“, de pilda. Venita – cine ar fi crezut? – dinspre „fruntasii“ politici si literari ai scenei democratice.

Greu de uitat astfel de „momente“, oricit ar fi modificat, intre timp, presiunea aderarii europene si atlantice jocul de masti si de mize... Intr-adevar, „nu eufemizarea uneia sau alteia dintre cele doua tipuri de adeziuni“ trebuia sa fie „prioritara“ in perioada de dupa 1989, ci „analiza neconcesiva, simultana, a amindurora, in virtutea numitorului lor comun – totalitarismul – si a diferentelor semnificative dintre ele“. Prezenta in viata politica postcomunista a unor intelectuali („naive, fragile substitute «de tranzitie» ale politicienilor“, scrie autorul) s-a dovedit, cred, falimentara, poate, si din cauza unor astfel de inhibari care nu o data erau, de fapt, vechi si bine intretinute ticuri de gindire. („Incremenirea in proiect“, le-am