Propun aici, la ceas aniversar, trei portrete colegiale. Pretexte: cartile semnate in ultima vreme de catre Carmen Musat, Ana Maria Sandu si Mihaela Michailov. Se-ntelege ca n-am intentia sa afisez un ton de exegeza obiectiva; dimpotriva, nu voi evita notele „memorialistice“, potrivite – as zice – intr-un moment bilantier. Un strop de pornire „justitiara“ ma anima, totusi: fiindca ma simt vinovat de pasivitatea revistei fata de opurile in cauza. Imi dau seama ca motivul sint chiar eu, sus-semnatul: colaboratorii nostri stiu ca am grija ca in Observatorul cultural sa nu se comenteze niciodata cartile mele, drept pentru care au extins tacit regula.
Ce-i drept, nici n-am solicitat articole despre Carmen, Ana si Michela. Am facut o exceptie cind am alcatuit grupajul despre In cautarea comunismului pierdut, in care debuta Paul Cernat, insa acolo, fiind vorba despre un volum colectiv, nu-i puteam nedreptati pe ceilalti trei autori din cauza ca al patrulea „muschetar“ face parte din redactia noastra. Pina una-alta, abia de curind am primit intrebarea Ioanei Nicolaie daca ne poate oferi o cronica la cartea Anei Maria Sandu. Raspunsul – fireste – a fost favorabil. Vin eu insumi si – iata! – compensez rezerva mai generala a colaboratorilor datorata… mie! (In paranteza fie spus, o solutie similara se aplica si la ASPRO, pe care o prezidez de aproape un deceniu: la jurizarea pentru premiile anuale ale asociatiei, am decis inca de la prima editie – si anume… unilateral! – ca propriile mele volume sa fie din oficiu descalificate din competitie…)
What’s in a name: de la Matei la Musat
Avertisment: citatul shakespearian e ironic! Altfel spus, in cazul lui Carmen, trecerea de la un nume la altul inseamna ceva!
Ne stim de vreo – vai! – doua decenii, de cind, studenta, Carmen era colega cu viitoarea mea sotie, Simona. Prietenia lor s
