Mult timp am trăit cu sentimentul şi convingerea că Feodor Sologub este un important scriitor, autor al unei singure capodopere, Diavolul meschin, roman apărut în anii 1905-1907 – întîi în revistă apoi în volum. Cu toate că am cunoscut poeziile sale simboliste – multe dintre ele, de asemenea, capodopere – nu făceam legătura între cele două faţete ale creatorului. În urmă cu mai multe decenii, ceva asemănător s-a întîmplat în percepţia mea asupra lui Joris-Karl Huysmans – cu al său A rebours (1884), marele roman-eseu – criticat adesea de istoricii literari fiindcă nu are o structură epică tradiţională clară, un subiect à la Balzac.
Asocierea contrastivă a celor două romane depăşeşte cu mult perimetrul problemelor de receptare de către un public larg de cititori şi nu doar de critica literară profesionistă. Ambii scriitori-artişti, Huysmans şi Sologub, dialoghează în cadrul curentului decadent-simbolist în sfera unei ontologii tragice în căutarea identităţii umane, unei teleologii a vieţii, deplasîndu-se adesea în sfera metafizicului, a magiei, a religiei şi a misticii.
Recent, în colecţia Biblioteca de proză scurtă a Editurii Paralela 45, a apărut un frumos volum – din toate punctele de vedere: Feodor Sologub, Ţărână din ţărână, ediţie datorată Anei-Maria Brezuleanu, care semnează nu doar excepţionala traducere, dar şi prefaţa, şi tabelul cronologic.
În ceea ce priveşte impresia mea că Sologub ar fi autor al unei singure cărţi – chiar în tabelul cronologic din fruntea volumului sînt pus la punct cu toată severitatea. După ce enumeră mai multe volume de poezie şi proză (precum şi un volum de traduceri din Verlaine), apărute în perioada 1892-1908, Ana-Maria Brezuleanu adaugă „drame şi tragedii (Darul albinelor înţelepte, Triumful morţii, Iubiri), piese comice: (Dansuri nocturne) şi mister: Liturghie pentru mine însumi. Concom
