Pîrga

Poetul – pîrga cuvintelor

început de rod o nouă naştere ultima –

coroana de slavă a poemei altoiul

trunchiului de pămînt al poemului în

putrezire

naştere din naştere

putrezirea înviată de neputrezire

lemn din ceruri înflorit din lemn de

pămînt –

pe fruntea poetului săpată forma literei T

mereu adîncindu-se

în palma mîinii lui drepte ivită rana

încet deschizîndu-se

întîiul rod – deodată cu pîrga

Mîna de ţărînă

Trăieşte pe domeniu

fără lumină şi apă

cum Trandafirul de Crăciun pe piatră

cu mîna lui de ţărînă

scrie pe ascuns tot ce aude

cînd vorbeşte singur Stăpînul

şi n-ar vrea să se ştie

fiindcă fidel lui pînă la capătul

ultimului cuvînt în pîrgă

încă înainte de-a-i fi fost arătat întîiul

Scribul îl urăşte tot pe ascuns

cu gustul poemei în gură

Fuiorul

Stătea ascuns în lanul de cînepă

din grădina casei de la doclin

de tălpile de copil se prindea

pămîntul reavăn răcoarea lui

dacă (abia) îi stîmpăra sîngele înfierbîntat

verdele crud al cînepii tinere

îi colora ochii tineri cu care vedea

lumea visată şi cerul albastru

era verde crud precum snopii de cînepă

puşi de bunica la murat ascunşi sub mal

în apa rece şi limpede înverzită şi ea

repede

de picioarele lui şi ele prea tinere

sub care-i strivea într-un dans nici azi

înţeles

er