Pare un basm rătăcit în timpul nostru modern: un rege din nord (Carl Gustav al Suediei) îl vizitează pe sultanul din Brunei (Hassanal Bolkiah) şi, împreună cu reginele şi curtenii lor, se simt pur şi simplu excelent. Mai ales că oaspeţii n-au plătit nimic pentru fastul oferit de sultan în palatul său cu numeroase camere, în care s-au aflat atât regina suedeză cât şi haremul cu cele o sută de soţii ale sultanului, dintre cele mai orbitoare frumuseţi din Occident şi Orient.

La conferinţa de presă regele suedez l-a ridicat în slăvile cerului pe cunoscutul sultan-dictator, spunând că e foarte apropiat de poporul său. Această declaraţie a pătruns în urechile ciulite ale jurnaliştilor şi a explodat mai departe, în Suedia, făcând să apară cu litere mari, pe prima pagină a ziarelor mari, titluri ca acesta: „Abdică, pleacă imediat!”

Pentru că regele e şeful statului suedez, dar numai formal, neavând nici un drept să exprime opinii politice.

Relaţia dintre monarhie şi politică a fost în Suedia mereu încordată şi de multe ori s-a pus problema abrogării monarhiei. Nu numai scandalurile provocate de viaţa odraslelor regale, dar chiar şi „boacănele” regelui, „broaştele” („grodor” în suedeză) ieşite din gura lui, au mărit considerabil tirajul ziarelor de seară. Una din boacănele regelui Gustav a fost chiar la naşterea fiicei sale, Viktoria, când el a spus despre urmaşa sa la tron că: „Munca (de rege) e prea grea pentru o fată...”

Sigur că e omeneşte să scoţi prostii pe gură, spun unii. Sigur că e omeneşte chiar şi pentru un rege! Dar când „boacănele” sunt, la propriu, din aur şi argint şi mai conţin şi pietre preţioase, având darul să-l transforme pe primitor din diavol în înger, atunci e mult mai grav. Căci sultanul-dictator a primit din mâna regelui chiar Ordinul Serafimilor. Şi nu era primul dictator căruia i s-a conf