Urmăream, cu o săptămînă în urmă, discursul public - propagandistic şi publicitar - care încearcă să creeze, din referiri fragmentare şi din tradiţii locale disparate, un personaj mitologic autohton. Tabloul n-ar fi însă complet fără o trecere în revistă a modului de întrebuinţare a cuvîntului Dragobete în momentul de faţă – reflectat de atestările sale cele mai recente din presă şi de pe Internet.
În folosirea unui cuvînt nu tocmai familiar variaţiile sînt normale: pentru unii vorbitori, termenul e în primul rînd un nume de sărbătoare, pentru alţii un nume de persoană sau de personaj. Ca nume de sărbătoare, cuvîntul e folosit, în mod tipic, în construcţia prepoziţională cu de: „de Dragobete, sărbătoare la Grupul Şcolar «Traian»” (vlg.sisnet.ro, arhiva 2003); „Atunci cum era de Dragobete?” (gds.ro); „Poate de Dragobete veniţi şi pe la mine p-aici la Alexandria” (zdob-si-zdub.com). Numele sărbătorii apare şi articulat: “A fost Sfîntul Valentin, e Dragobetele” (VIP 8, 2003, 2); „o reiterare a tradiţiei Dragobetelui” (Timpul liber, 11.02.2002); „Dragobetele, varianta românească a Valentinului” (telegraf.conpress.ro). Forma joacă însă feste publiciştilor actuali: terminaţia de singular a unui sufix regional masculin este interpretată ca o terminaţie de feminin plural; schimbarea de gen este probabil influenţată şi de analogia cu alte nume de sărbători care au formă feminină: Florii, Sînziene, Rusalii... Aşa pare să se explice flexiunea din exemplele următoare: “Tradiţia Dragobetelor se trage din seva poporului român, avînd rădăcini puternice în spiritualitatea noastră” (VIP 8, 2003, 16); “în după-amiaza Dragobetelor” (ib.) “varianta românească a Dragobetelor” (agenda.ro /2004); “potenţialul comercial al Dragobetelor” (computergames.ro /forum /archive).
După modelul sintagmei engleze Valentine’s day, e construit, mai mult parodic, un „Dra
