Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sacrificiul tinarului mort in Italia este recunoscut Iulian va fi declarat cetatean de onoare

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 4 martie 2004 ·

Iulian Constantin va fi inmormintat astazi in satul natal, Recea. Autoritatile locale il declara post-mortem cetatean de onoare al comunei Ion Creanga. Joi, 4 martie, Iulian Constantin va fi condus pe ultimul drum de consatenii din Recea, comuna Ion Creanga. Tinarul care si-a pierdut viata in urma unui accident in Italia, la numai 29 de ani, lasa cu inima frinta pe tinara sa sotie, Mihaela, iar pe micuta Beatrice - care are doar sase luni - cu nesansa de a fi ocrotita si iubita de tata. Parintii lui Iulian din Recea au primit marti, acasa, sicriul cu trupul neinsufletit al fiului lor. Zdrobiti de durere, ei au fost sustinuti de consateni si rude, cutremurati de disparitia fulgeratoare a lui Iulian. Jalea impartasita de tot satul a dat masura impresionantului gest pe care l- a facut Iulian, care, aflat de opt ani la munca in Italia, alaturi de sotia sa, a intervenit pentru salvarea vietii a doua victime ale unui accident de circulatie petrecut pe o autostrada. Gestul sau eroic a fost mediatizat de posturile de televiziune si ziarele din Italia, poate si pentru ca tinarul roman a fost spulberat de masina unui judecator care a spart blocajul de pe autostrada atunci cind Iulian se intorcea la masina sa. Primaria Ion Creanga si-a exprimat compasiunea fata de familia indurerata si va participa la inmormintare, ceremonie la care comunitatea isi va manifesta omagiul si recunostinta pentru sacrificiul tinarului Iulian. "Funeraliile vor avea loc joi, la orele 11. Reprezentanti ai Consiliului Local vor inmina familiei indoliate o diploma prin care Constantin Iulian va fi declarat post-mortem cetatean de onoare al comunei", a declarat viceprimarul comunei Ion Creanga, Dorin Tabacariu. (Marcel BARTIC) Iulian Constantin va fi inmormintat astazi in satul natal, Recea. Autoritatile locale il declara post-mortem cetatean de onoare al comunei Ion Creanga. Joi, 4 martie, Iulian Constan

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Principalele condamnări şi provocări ale lui Jean-Marie Le Pen

News.ro acum 37 minute
Fostul preşedinte al Frontului Naţional (FN, extremă dreapta) Jean-Marie Le Pen, decedat marţi, şi-a multiplicat de-a lungul carierei declaraţiile sulfuroase şi provocările verbale şi a fost condamnat în mai multe rânduri cu privire la contestarea c

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 4 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Trump, găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei

News.ro acum 2 ore
Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, care a fost primarul New Yorkului şi procuror federal în acest oraş, a fost găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei, după ce a fost condamnat în 2023 la plata unei despăgubiri financiare uriaşe în

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 4 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 4 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

An nou, oră nouă. Vă așteptăm la ora 16:00 pe canalul de YouTube – ProSport, la „EXCLUSIV RAPID”, alături de Alexandru Ioniță, Viorel Moldovan, Cristi Ignat și Bogdan Ungureanu!

Cancan acum o ora
Mai sunt 13 zile până la primul meci oficial din 2025, iar echipa se pregătește de ieri, în cantonamentul din Dubai. Vorbim despre transferuri și despre ceea ce urmează pentru Rapid în acest an, în liga 1, Cupa României și (de ce nu?) în cupele euro

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 2 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Mii de manifestanţi în faţa Parlamentului, la Tbilisi, de Crăciunul ortodox pe stil vechi

News.ro acum 2 ore
Mii de georgieni au defilat prin faţa sediului Parlamentului în noaptea de marţi spre miercuri, de Crăciunul ortodox pe stil vechi, în a 40-a zi a unei contestări a deciziei Guvernului de a suspenda procesul aderării Georgiei la Uniunea Europeană (U

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 4 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Cod galben de inundaţii pe râuri din 3 județe. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, 8 ianuarie, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite ş

Vremea

București
acum

12°
mar.

4°/12°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°