interviu cu Philippe LEJEUNE
Pe 11 februarie Philippe Lejeune, "le pape français de l'autobiographie", a prezentat, la Colegiul "Noua Europă", o conferinţă despre "Jurnalul intim - istoria unei practici", denumire inspirată de ultimul volum semnat de Lejeune împreună cu Catherine Bogaert, carte eveniment apărută în 2003 la Editura Textuel şi reconstituind - textual şi imagistic - istoria autobiografiei din Antichitate pînă în zilele noastre. Autor al unor cărţi de referinţă - Pactul autobiografic (1975, tradusă şi la noi), Je est un autre (1980), Moi aussi (1986), Le Moi des demoiselles (1993) - dar apărător al vieţii (din cărţi), Philippe Lejeune a rămas, în cei 30 de ani de "autobiografie", apărătorul libertăţii totale, de alegere, de metodă, de convingeri. De altfel, vorba sa preferată e "En mai, fais ce qu'il te plaît". Anul viitor - în mai, desigur - Philippe Lejeune se va întoarce la Bucureşti ca invitat al unui colocviu despre autobiografie şi exil, proiectat de Institutul Cervantes. Cu o condiţie: să afle, pînă atunci, cît mai mult despre autobiografiile şi jurnalele româneşti. (S. S.)
Fac ce vreau... Sînteţi considerat instanţa supremă a autobiografiei în Franţa. Pe de altă parte, celebrul dvs. "pact autobiografic" (afirmarea textuală a identităţii între autor, narator şi personaj) a fost adesea contestat. Puteţi face un rezumat al acestor contestări? În primul rînd, au fost discuţiile legate de identitatea între autor, narator, personaj. S-a considerat că ea nu e definitorie pentru autobiografie sau jurnal. Au existat apoi mai multe contestaţii care vizau "adevărul" instanţelor pomenite. Autobiografia nu este un text în care cineva spune adevărul absolut despre viaţa sa. Autobiografia este un text în care cineva afirmă că va spune adevărul despre viaţa sa, se angajează să spună adevărul. Autobiografia este promisiunea adevărului, nu adevăru
