1. La hotel a) Pernele: indecent de imense, monoton de moi şi puturos de pufoase; se presupune că trebuie să-ţi îngropi capul în ele, ca struţii, ca să poţi dormi. Sînt nevoit să cer la recepţie să-mi fie schimbate cu altele mai mici... b) Cameristele: îţi împăturesc frumos tricoul cu care dormi şi ţi-l pun, demonstrativ, peste pernă, pe marginea fotoliului, ba chiar pe birou, ca să se vadă că ţi-au făcut camera! Uneori, îţi lasă cîte-o mică ciocolată (bombonică); dar nu întotdeauna... c) Telecomanda: niciodată acolo unde ai pus-o! (măsuţa de la capul patului); locul cel mai probabil în care o s-o găseşti: pe televizor. În sistemul de ordine al cameristelor, "tele" trebuie să stea lîngă "tele"... 2. În metrou a) U-Bahn & S-Bahn afişează uneori staţii intermediare ca gări-terminus: cum n-ai timp să verifici toate staţiile pe hartă, în cîteva secunde, te urci! Ca să constaţi imediat că metroul nu merge în direcţia dorită, ci în cea diametral opusă... b) 2,20 euro o călătorie!? Nein, danke! Ich bin kein Berliner!< p> 3. La film a) Berea (ştiu că e folclor, dar se verifică): la orice oră, dar mai ales la filme, drept care sălile - împînzite de rînduri întregi de "cinefili" cu sticla de bere în mînă - duhnesc a birt! Aşa ceva nu s-ar întîmpla nicicînd la Cannes... b) Îmbulzeala; paradoxul teutonic: nemţii sînt incapabili să formeze cozi ordonate, disciplinate şi civilizate pentru a intra în sălile de cinema! N-o să înţeleg niciodată de ce - şi, fireşte, aşa ceva nu s-ar întîmpla nicicînd la Cannes... c) Acreditarea: teoretic, îţi dă dreptul de a vedea toate filmele din toate secţiunile; practic, trebuie să faci zilnic slalomuri printre programe ca să verifici care film, la ce oră şi în ce sală poate fi văzut doar cu acreditarea, şi să stai la cozi (ordonate, de astă dată...) ca să iei bilet pentru celelalte! Scheisse... d) Cinefilii (acreditaţii): vin în ultima cli