- cum intră UE pe micile noastre ecrane - Adopţiile internaţionale, amendamentele Oostlander-Nicholson, veşnica problemă a corupţiei sau restructurarea Guvernului au ţinut afişul în ultimele săptămîni, concentrînd masive energii mediatice. Aşa încît o altă chestiune care ţine tot de acquis-ul comunitar şi ale cărei efecte le vom simţi în casele noastre a fost mai puţin discutată: introducerea cotelor europene în programele audiovizuale. O dezbatere organizată de Consiliul Naţional al Audiovizualului pe 23 februarie (şi finanţată din fonduri PHARE) a expus datele problemei, a oferit exemple din ţările UE, a generat comentarii şi întrebări.

"Excepţia culturală" Chestiunea cotelor este controversată şi acum în Uniunea Europeană, după mulţi ani de la adoptarea ei. Concret, Directiva "Televiziunea Fără Frontiere" (a cărei istorie începe în 1989, dar forma actuală este rezultatul unor revizuiri succesive, în 1997, 2002 şi 2003) prevede că, în statele membre ale UE, "staţiile de emisie rezervă operelor europene o proporţie majoritară din timpul lor de emisie, din care se scade timpul dedicat ştirilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicităţii, serviciilor de teletext şi teleshopping". În categoria "opere europene" intră "operele originare din statele membre şi cele originare din state europene terţe care au semnat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră". În fine, definiţia este mai complicată şi cu multe detalii tehnice privind felul în care trebuie realizată şi supervizată o operă pentru a fi considerată europeană, dar cititorii au înţeles deja miza problemei: "opere europene" înseamnă, în subtext, "opere non-americane", căci nu cu producţiile africane, asiatice sau australiene au a se lupta producătorii TV de pe bătrînul continent. În esenţă, soluţia "cotelor majoritare" a fost consecinţa prezenţei tot mai masive pe micile ecrane europ